La 166 de ani, actualitatea lui Mihai Eminescu (născut în 15 ianuarie 1850) este intactă.
Cum în fiecare an, de 15 ianuarie, se invocă, cu patriotism inclus, numele lui Mihai Eminescu; cum el e mai degrabă o marotă națională decât o valoare literară asimilată prin lectură, aproape exclusiv citat, iar nu citit; cum în fiecare an caut un unghi nou să-l privesc în Text, în text nou cu un ochi nou; cum Mihai Eminescu refuză, cu îndărătnicie intratabilă, să se învechească, adică să devină anacronic, inactual, fără legătură cu lumea românească de astăzi – în fond rămasă aceeași în straturile ei adânci, tectonice -, acum, de ziua lui, eu îți propun, stimate cititor, ceva onest, la îndemână: să citim noi, împreună, un sonet de Mihai Eminescu. Te averizez însă: el e mai actual decât ar părea la prima vedere! Vorbește despre o lume nouă la orizont, cosmopolită, „după vorbă, după port”, ba mai mult, una care pare a-și impune gusturile, mentalitatea, opțiunile de viață cu o energie tinerească irepresibilă. Iată-l, reinventat semantic parcă de evenimentele românești de ultimă oră, atât de frumos lustruit și clar în toată lumina expresiei lui:
Mihai Eminescu
Ai noștri tineri…
Ai noștri tineri la Paris învață
La gât cravatei cum se leagă nodul,
Ș-apoi ni vin de fericesc norodul
Cu chipul lor isteț de oaie creață.
La ei își cască ochii săi nerodul,
Că-i vede-n birje răsucind musteață,
Ducând în dinți țigara lungăreață…
Ei toată ziua bat de-a lungul Podul.
Vorbesc pe nas, ca salimbanci se strâmbă:
Stâlpi de bordel, de crâșme, cafenele
Și viața lor nu și-o muncesc – și-o plimbă.
Ș-aceste mărfuri fade, ușurele,
Ce au uitat pân și a noastră limbă,
Pretind a fi pe cerul țării: stele.
(1876)
Nu-i așa că merită recitit Mihai Eminescu?
„Vreme trece, vreme vine,/Toate-s vechi şi nouă toate” (Mihai Eminescu)
Sursa: www.aradon.ro