Eli Lăslean i-a înmânat premiul primei femei, preşedinte de bancă, din România

elis

Invitată la prima ediție a GALEI FEMEILOR DE AFACERI DIN FINANȚE – BĂNCI, Eli Lăslean i-a înmânat premiul primei femei, președinte de bancă, din România. Organizat de FINMEDIA și revista PIAȚA FINANCIARĂ, evenimentul a recompensat doamnele, care au reușit să ajungă în înalte funcții executive. Gala a avut loc, recent, la hotelul Ramada North, din București.
Designerul arădean, Eli Lăslean i-a înmânat premiul, doamnei ELENA PETCULESCU, prima femeie președinte de bancă, din România și a organizat o expoziție cu cele mai frumoase rochii ELLIS, dar și SONIA PENA ,din Spania, al cărei reprezentant unic este, în România.
Elena Petculescu, preşedinte de Onoare Bancpost, cu o carieră presărată de realizări, construită cu mult suflet, dăruire, onestitate şi perseverenţa de a reuşi într-o lume care acum ceva vreme abia începea să se deschidă pentru doamne. Elena Petculescu a fost prima femeie preşedinte de bancă din România postdecembristă şi se numără printre cei care au contribuit la creionarea şi creşterea sistemului bancar modern. Domnia sa a povestit despre începuturile şi traiectoria carierei sale la Bancpost, încheind printr-un mesaj adresat femeilor care doresc să-şi asume responsabilitatea unor funcţii de conducere: „Să aveţi puterea să învingeţi prin cunoaştere, căci competenţele vin în urma cunoaşterii, iar la acestea să adăugaţi curajul, care vă va împinge să luaţi decizii”.
Printre doamnele premiate, care conduc instituții financiar-bancare, se numără OLTEA BELCIUGANU, director, Direcţia Marketing şi Comunicare, CEC Bank, OANA NUŢĂ, Director Marketing şi Imagine Corporativă, EximBank, MIHAELA MITROI, liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, PwC Europa de Sud-Est, CARMEN RADU, preşedintele Directorat, Fondul Român de Contragarantare, VERONICA TONCEA, director general Fondul de Garantare a Creditului Rural, ANCA RARĂU, director Marketing Banca Comercială Română, SIMONA MARIA MISCHIE, director general adjunct Banca Centrală Cooperatistă – CREDITCOOP.

Categorie: arad
Tags: banca, eli laslean, elis, laslean, presedinte banca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici