Dosar de evaziune fiscală și spălare de bani in 11 judete si Bucuresti

57b4046f682ccfe223233c50

Zeci de percheziții au loc, miercuri dimineață, în 11 județe și în București într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani. Perchezițiile au loc la locuinţele unor persoane şi sediile unor firme. Suspecţii ar fi eliberat facturi fiscale fictive, prejudiciul din prima infracţiune fiind estimat la aproximativ 1.850.000 de lei, iar din a doua – 1.000.000 de euro, potrivit unui comunicat al IPJ Mureș.

Poliţiştii de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş au descins la 38 de adrese, vizând persoane şi firme din judeţele Mureş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cluj, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Vaslui şi din Bucureşti.

Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Mureş, în perioada decembrie 2015 – iulie 2016, administratorii unei societăţi comerciale din judeţ „au stabilit o serie de relaţii comerciale fictive cu alte 15 firme de pe teritoriul ţării”.

„Pentru realizarea activităţii infracţionale, administratorul de fapt al societăţii din judeţul Mureş a intermediat cesionarea firmei, pe numele unei persoane interpuse, după care a procedat la contactarea mai multor <<clienţi>> cărora, contra unui comision prestabilit, le-a furnizat facturi fiscale care reflectau diverse operaţiuni fictive”, se arată în comunicatul IPJ Mureș.

Anchetatorii spun că, pentru a părea veridice, facturile fiscale aveau la bază contracte fictive, iar plăţile se efectuau în cont bancar, ulterior banii fiind retraşi în numerar şi returnaţi persoanelor care comiteau evaziunea fiscală. Astfel, s-ar fi creat premisele unor operaţiuni de spălare a banilor.

sursa digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici