Doi minori, reţinuţi pentru 30 de zile, în urma unei tentative de tâlhărie

talharie

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, după ce în prealabil a fost începută urmărirea penală şi a fost pusă în mişcare acţiunea penală, au înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi propunerea de arestare preventivă a inculpatilor minori B.D.C. si M.V.L., cercetaţi pentru săvârșirea infracțiunii de tentativa la talharie calificata.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Arad a admis propunerea procurorilor cu privire la inculpatii minori, dispunând arestarea preventivă a acestora pe o durată de 30 zile.

Probatoriul administrat în cauză, până la acest moment procesual, a relevat faptul că, în  seara zilei de 04.12.2016, în jurul orelor 20.00, persoana vătămată D.L., în timp ce se afla pe aleea din spatele unui bloc situat pe o strada din mun.Arad a fost atacată din spate de către inculpatul minor B.D.C., care a încercat să îi smulgă prin violenţă poşeta ce o purta pe umăr.  Deoarece persoana vătămată a  opus rezistenta si nu s-a  reuşit smulgerea poşetei, celălalt inculpat minor, M.V.L.,  a lovit persoana vatamata, aceasta căzând la pământ si suferind o fractură la nivelul umărului care necesita mai multe zile de ingrijiri medicale.

Sursa foto: botosaneanul.ro

Categorie: arad
Tags: arad, minori, retinuti, talharie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici