Doi importanţi rabini, la Teatrul de Stat „Ioan Slavici” Arad

aaa 7

Doi importanţi rabini, cunoscuţi la nivel mondial, se vor afla la Arad la sfârşitul acestei săptămâni, unde la Teatrul de Stat „Ioan Slavici” va avea loc un eveniment în premieră în România, organizat de Comunitatea Adevărului Spiritual în colaborare cu comunităţile evreieşti din Israel, SUA şi Canada. Cei doi sunt Isaac TS, din Ierusalim, şi Rav Ezekiel, din New York.

Potrivit organizatorilor, care promovează valorile evreieşti scripturale, rabinul Isaac TS va vorbi despre „zona profeţiei, despre vremurile din urmă, în care evreii se întorc la Joshua”.

Evenimentul, care se întinde pe durata a două zile (sâmbătă, 10 decembrie, între orele 9 şi 14, şi duminică, 11 decembrie, în acelaşi interval orar), cuprinde şi un program muzical susţinut de o formaţie care va interpreta muzică evreiască în ebraică şi în limba română.

De remarcat, că pot participa toţi cei interesaţi, intrarea fiind gratuită.

Categorie: arad
Tags: profeti, rabini, slavici, stiri arad, teatru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici