Procurorii au anunţat, joi, oficial, că Lucian Onea şi Mircea Negulescu sunt urmăriţi penal pentru participaţie improprie, sub forma complicităţii, la săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare.

Comunicatul de presă a venit la două zile după ce procurorul şef al DNA Ploieşti a luat la cunoştinţă acuzaţiile scrie gandul.info

Lucian Onea a declarat, marţi, la Parchetul General, după ce a fost înştiinţat că este urmărit penal, că fiecare o să răspundă pentru faptele pe care le-a comis, menţionând că nu îi este teamă şi că este nevinovat.

“Mi-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile. Urmează să administrăm probe în vederea aflării adevărului. Fiecare o să răspundă pentru faptele pe care le-a făcut. Nu vreau să discut detalii din dosar, urmărirea penală este secretă. Nu mi-e teamă, nu sunt vinovat de nimic”, a declarat şeful DNA Ploieşti.

  Parlamentul European a adoptat o rezoluție pentru Brexit: Ce s-a decis la Bruxelles

Tot în acea zi, Lucian Onea a transmis conducerii Direcţiei o cerere de eliberare din funcţie ca urmare a anchetei demarate împotriva sa, a anunţat DNA. Secţia pentru procurori a CSM a luat act miercuri de demisia lui Onea.