DNA: Deputaţii Dorel Căprar, Florin Tripa şi mai mulţi şefi de la DRDP Timişoara, trimişi în judecată

2F9418B9 743D 466F 8601 6235EDE2785B

Deputaţii Dorel Căprar, Florin Tripa şi Luminiţa Jivan, senatorul Ioan Chisăliţp şi mai mulţi şefi de la DRDP Timişoara au fost trimişi în judecată, în dosarul şpăgilor luate pentru PSD Arad, a transmis, marţi, DNA.

CĂPRAR DOREL GHEORGHE, deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, pentru comiterea următoarelor infracţiuni:

– folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite în formă continuată,

– complicitate la luare de mită în formă continuată,

TRIPA FLORIN DAN, deputat în Parlamentul României şi secretar executiv în cadrul Biroului Permanent al organizaţiei judeţene a unui partid politic, pentru comiterea următoarelor infracţiuni:

– folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite în formă continuată,

– complicitate abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

HORGEA CRISTIAN, la data faptelor şef al Agenţiei de Control şi Încasare Nădlac II şi vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, pentru comiterea următoarelor infracţiuni:

– luare de mită în formă continuată (două fapte),

– trafic de influenţă în formă continuată,

– folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite în formă continuată

MIUŢESCU ELISABETA, la data faptelor controlor trafic în cadrul Agenţiei de Control şi Încasări Nădlac II, pentru comiterea următoarelor infracţiuni:

– trafic de influenţă în formă continuată (trei fapte din care una în formă continuată),

– complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,

– complicitate la luare de mită în formă continuată,

De asemenea, sub control judiciar, au fost trimişi în judecată:

ISPRAVNIC CRISTIAN ILIE, la data faptelor director general regional al Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara şi vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, pentru comiterea următoarelor infracţiuni:

– folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite în formă continuată,

– luare de mită în formă continuată,

– abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

MUNTEANU BOGDAN ANDREI, la data faptelor şef al Biroului Încasări Venturi din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara, pentru comiterea următoarelor infracţiuni:

– luare de mită în formă continuată,

– trafic de influenţă în formă continuată.

  PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL PSD ARAD, FLAVIUS GHENDER, S-A RETRAS DIN FUNCȚIE

”Astfel, în perioada iunie – noiembrie 2019, inculpaţii Ispravnic Cristian Ilie, Horgea Cristian şi Căprar Dorel Gheorghe şi-ar fi folosit influenţa conferită de calităţile lor de persoane cu funcţie de conducere într-un partid politic pentru angajarea a cinci persoane pe funcţiile de controlor trafic în cadrul D.R.D.P. Timişoara, prin fraudarea concursului pentru ocuparea acelor posturi. De menţionat este faptul că posturile respective ar fi urmat să fie ocupate numai după ce s-ar fi analizat, la nivel de conducere a partidului, ofertele candidaţilor, urmând ca decizia finală să îi aparţină inculpatului Căprar Dorel Gheorghe”, a mai transmis DNA:

”Distinct de folosirea influenţei politice pentru ocuparea posturilor de controlor trafic, inculpatul Ispravnic Cristian ar fi acceptat ca cele cinci posturi să fie ocupate prin fraudarea concursului în schimbul unor sume de bani ce ar fi fost negociate între 5.000 şi 10.000 de euro de persoană; Horgea Cristian ar fi pretins ca patru din cele cinci posturi să se ocupe în schimbul unor sume cuprinse între 4.000 de euro şi 10.000 de euro, iar Lucaciu Mircea (numit între timp şef al Departamentului Venituri) ar fi acceptat ca unul dintre posturi să fie ocupat în schimbul sumei de 4.000 de euro”, se mai arată în documentul procurorilor.

”În ceea ce-l priveşte pe inculpatul Căprar Dorel Gheorghe, acesta ar fi pretins şi acceptat ca două dintre posturi să fie ocupate în schimbul sumei de câte 5.000 de euro fiecare, pretinzând ca banii să fie remişi în mod direct la casieria organizaţiei judeţene de partid”, mai arată DNA.

Potrivit procurorilor, cercetările au mai stabilit că şefii din cadrul D.R.D.P Timişoara sau în alte instituţii locale sau regionale, susţinute de partid în acele funcţii, ar fi avut obligaţia de a plăti o taxă lunară la casieria organizaţiei judeţene de partid, cuantumul taxei raportându-se la funcţia deţinută.

”Separat de aceste sume lunare, persoanele cu funcţii de conducere susţinute în acele funcţii de partid ar fi avut obligaţia de a plăti şi alte sume de bani, raportat la necesităţile de moment şi solicitările persoanelor cu funcţii de conducere din partid, identificându-se o asemenea situaţie când inculpatul Căprar Dorel Gheorghe ar fi pretins şi primit suma de 4.500 de lei de la inculpaţii Horgea Cristian, Lucaciu Mircea şi inculpatul Munteanu Bogdan (câte 1.500 lei fiecare) pentru plata cheltuielilor ocazionate de primirea unei delegaţii din Japonia. Într-un context asemănător, inculpaţii Jivan Luminiţa Maria, Căprar Dorel Gheorghe, Tripa Florin, Chisăliţă Ioan Narcis, Horgea Cristian şi Ispravnic Cristian Ilie, în calitate de persoane cu funcţii de conducere în cadrul unui partid politic, şi-ar fi folosit influenţa şi autoritatea pentru numirea, cu încălcarea legii, a unor persoane în posturi de conducere şi execuţie din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara”, mai arată DNA.

Categorie: mandri.ro
Tags: caprar, ispravnic, psd arad, tripa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici