Dîncu: Există un spirit centralist la toți funcționarii din administrație; instituțiile sunt blocate de o supraierarhie

dincu 0

Vicepremierul Vasile Dincu a declarat, vineri seara, ca exista un spirit centralist la toti functionarii din administratia centrala, ca foarte multi gandesc in formule stereotipice, iar institutiile sunt blocate de o supraierarhie, potrivit Agerpres.

“Astazi mi-am cerut iertare, in gand, lui Dacian Ciolos care ne-a spus de cateva ori, si mi s-a parut ca ne spune prea des acest lucru, ca daca ne lasam pe mana functionarilor, atunci nu vom face nimic. Ne-a spus: Eu stiu asta pentru ca vin din administratie. (…) Acum mi-am dat seama ca exista un spirit centralist la toti functionarii din administratia centrala. Daca ne uitam intr-o strategie (…) vedem acolo peste tot unde vorbim despre descentralizare, vedem numai despre ministere, despre Cabinetul premierului sau de Cancelaria premierului, nu vezi nicio casuta legata de reforma functiei publice, nu vezi UNCJR, nu vezi asociatiile primarilor, nu vezi gandirea celor care sunt pusi sa aplice, a celor din teritoriu. Avem o gandire centralista si pe cei care gandesc centralist nu ai cum sa-i faci sa gandeasca descentralizarea”, a afirmat Dincu, la Realitatea Tv.

Sursa: www.hotnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici