Dezbatere aprinsă cu vorbe grele. Parlamentul European a pus Ungaria la colţ

ungaria 58386000

O dezbatere aprinsă cu vorbe grele adresate de o parte din de alta. Azi, Parlamentul European a pus Ungaria la colţ. Au fost discutate argumentele şi contraargumentele declanşării procedurii de sancţionare a Ungariei la nivelul Uniunii Europene. Acuzat că a călcat în picioare valorile democratice care definesc blocul comunitar, premierul Viktor Orban a luat reproşurile ca pe un atac la adresa ţării sale.

Viktor Orban, premierul Ungariei: „Aici nu condamnaţi doar un Guvern, condamnaţi o ţară, o naţiune. Denunţaţi o ţară care este membră a familiei naţiunilor creştin-europene de 1.000 de ani. Condamnaţi o ţară care a contribuit la măreaţa istorie a Europei prin mari eforturi şi vărsări de sânge.

Ungaria a dus bătălii pentru libertate şi democraţie. Îi văd astăzi printre acuzatori pe cei care au moştenit democraţia, care nu şi-au asumat niciun risc pentru dobândirea libertăţii, ei sunt cei care condamnă acum rezistenţa democratică anticomunistă din Ungaria.

Pentru naţiunea maghiară libertatea, democraţia, independenţa şi Europa sunt chestiuni de onoare. De aceea vă spun aici şi acum că acest raport este o insultă la adresa Ungariei şi la adresa onoarei naţiunii ungare. În Ungaria, deciziile se iau de către cetăţeni în alegerile parlamentare. Dar dumneavoastră pretindeţi că Ungaria nu ştie ce este în interesul ei. Credeţi că ştiţi mai bine ca noi, credeţi că ştiţi mai bine decât ungurii ceea ce îşi doresc. Acest raport nu tratează poporul ungar cu respectul cuvenit. Acest raport foloseşte un dublu standard, reprezintă un abuz de putere şi vă depăşeşte competenţele”.

Guy Verhofstadt, preşedintele ALDE: „În circumstanţele actuale ar fi fost imposibil pentru Ungaria să adere la Uniunea Europeană. Aşa stau lucrurile azi. Asistăm astăzi la o luptă existenţială şi de supravieţuire a Uniunii Europene în timp ce domnul Orban se aliază făţiş cu Salvini (vicepremierul Italiei, n.red.) pentru a discuta public perturbarea acestui proiect european. În niciun caz nu puteţi spune că aceasta este o acţiune împotriva Ungariei, împotriva poporului ungar. Dumneavoastră nu sunteţi Ungaria! Sunteţi Guvernul Ungariei şi liderul unui partid politic. Ungaria înseamnă mult mai mult de atât şi este mai durabilă decât sunteţi dumneavoastră”.

Judith Sargentini, raportor pentru Ungaria: „E dezamăgitor că statele membre au întors privirea de la erodarea structurală a statului de drept într-un stat membru. Cu toţii avem datoria să apărăm dreptul cetăţenilor europeni de a trăi într-o societate în care pluralismul, lipsa discriminării, toleranţa, dreptatea, solidaritatea şi egalitatea prevalează. De aceea, astăzi este de datoria noastră să acţionăm. Declanşarea procedurii din articolul 7 este inevitabilă. Şi nu este deloc o decizie uşoară. Dar dacă nu acţionăm această frână de urgenţă ne vom încălca promisiunile făcute cetăţenilor noştri prin acest tratat”.

  Parlamentul European adoptă o rezoluție pentru restituirea tezaurului românesc sechestrat de Rusia

Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene: „În statele membre, democraţia nu poate exista fără statul de drept şi respectarea drepturilor fundamentale. Sunt inseparabile. Comisia împărtăşeşte îngrijorările din acest raport, în special cu privire la drepturile fundamentale, corupţie, comunitatea romă şi independenţa justiţiei”.

Nigel Farage, eurodeputat britanic: „Slavă Domnului că există cel puţin un lider european pregătit să-şi apere principiile, naţiunea, cultura şi poporul în faţa acestor abuzuri extreme. Ceea ce se întâmplă aici, domnule Orban, este doar o actualizarea a doctrinei Brejnev. N-are rost să ne mai prefacem că în această uniune suntem independenţi, că ne conducem singuri ţara. Articolul 7 reprezintă modul de aplicare a acestei doctrine. Vor să vă lase fără drepturile de vot, nu vor să vă mai dea fonduri europene. Toate astea pentru că aţi avut curajul să-i ţineţi piept lui George Soros. În Ungaria a finanţat imigraţia ilegală. Domnule Orban, spuneţi că vreţi să rămâneţi parte a acestei Uniuni Europene, însă nu doar ţara dumneavoastră a fost jignită azi, aţi fost jignit şi dumneavoastră. Gândiţi logic, alăturaţi-vă clubului Brexit. O să vă placă!”.

Orban a participat marţi după-amiază la o dezbatere în plenul Parlamentului European la Strasbourg privind o rezoluţie prin care se cere activarea procedurii Articolului 7 din tratatele UE.

Într-o astfel de situaţie, Ungaria şi-ar putea pierde dreptul la vot pentru încălcarea sistematică a statului de drept. O astfel de decizie ar necesita un vot unanim printre celelalte 27 de state membre UE.

Rezoluţia a creat tensiuni în Partidul Popular European, din care face parte şi Fidesz, partidul condus de Orban scrie digi24.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: orban, ue, ungaria

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici