Deţinuţii din Arad, supăraţi că nu se pot uita mai mult la televizor

  • mandri.ro
  • iulie 13, 2016
  • 0

O parte dintre deţinuţii Penitenciarului Arad s-au revoltat, luni seara, după ce programul alocat pentru uitatul la televizor a fost redus. Obişnuiţi ca în perioada Campionatului European de Fotbal din Franţa, când li s-a permis de către conducere să urmărească partidele până la final, indiferent de ora la care acestea se terminau, ei au protestat când stingerea s-a dat mai devreme. Înţelegerea era ca după terminarea competiţiei fotbalistice să se revină la programul normal de stingere a televizorului, adica înainte de ora 23.

Cum campionatul a luat sfârşit duminică, de luni s-a decis intrarea în normal. Acest lucru a revoltat deţinuţii din Arad şi a izbucnit un conflict care ulterior a fost aplanat. Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Arad, Eduard Magold, spune că s-au purtat negocieri cu deţinuţii şi lucrurile au reintrat în normal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *