Destule absențe în Brașov – Pîncota, Pirtea – trei etape de suspendare și 2500 de lei amendă!

pirteamandri

În cele din urmă, Zsolt Muzsnay a adunat 18 jucători pentru ultimul meci al Pîncotei în sezonul regulat, însă doi dintre ei s-au dus mai mult excursie la Brașov. Juniorul Vasi are probleme musculare și s-a antrenat separat toată săptămâna, iar Alex Leucuța are o fisură la tarsiene și e greu de crezut că va fi aruncat în luptă în aceste condiții. Se mai știe că Pavel și Pirtea sunt suspendați, acesta din urmă fiind trimis în tribune trei etape. Totodată, cotul aplicat unui adversar în meciul de la Râmnicu Vâlcea îl mai costă pe talentatul junior și 2500 de lei, amendă aplicată de Comisia de Disciplină a FRF.

Spunând toate astea, este evident că toate problemele pîncotanilor înainte de „ciocnirea” de la Brașov s-au „înghesuit” la mijlocul terenului și în special pe benzi. Acolo, Muzsnay are, practic, doar variantele Gâlcă și Farcaș.

Delegația „alb-negrilor” a plecat în această dimineață spre Ardeal, iar la orele serii se va antrena la Brașov. Deși la un moment dat existau speranțe că se va achita măcar jumătate din salariul pe luna februarie, conducerea clubului a amânat plata până săptămâna viitoare.

Și gazdele au câteva probleme de lot importante pentru meciul de mâine dimineață (ora 11), cu mențiunea că acestea sunt mai vechi. Absentează fundașii Madeira și Poverlovici, mijlocașii Munteanu, Livan și Negotei și atacantul Buga.

Formații probabile:

FC Brașov: Fl. Iacob – Vagner, Puţanu, M. Marin, Andor – Manole, S. Pană, Al. Coman, Alupoaie – M. Matei, Rusu.

Șoimii Pîncota: Irimia – Dan, Crișan, Dubeștean, Siminic – Suciu – Gâlcă, Issa, Dragalina, Farcaș – M. Ion.

  Ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, Xu Feihong, a primit joi, în cadrul unei festivităţi, titlul de Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum al Universităţii 'Aurel Vlaicu' Arad.

Arbitri: Andrei Antonie (București) – Daniel Vlase, Florin Vișan (ambii din Galați). Rezervă: Călin Lazăr (Mediaș).

Observatori FRF: Ion Olteanu (București) și Cristian Petropulos (Alba Iulia)

 

 

Categorie: arad
Tags: brasov, buga, liga 2, muzsany, pîncota, pirtea, szabo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici