Deputații au respins cererea DNA de reținere a lui Mădălin Voicu

madalin voicu

Deputații au respins miercuri cererea DNA privind reținerea lui Mădălin Voicu, informează B1 TV.

116 deputați au votat ”pentru”, în timp ce 170 dintre ei s-au pronunțat ”împotriva” solicitării procurorilor.

Tot în ședința de miercuri, deputații trebuie să se pronunțe cu privire la cererea DNA de arestare a lui Mădălin Voicu, precum și asupra cererilor procurorilor de reținere și arestare a lui Nicolae Păun.

Voicu este acuzat de trafic de influență, fals în declarații și spălare de bani, toate în formă continuată. Nicolae este acuzat de folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori
declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene, deturnare de fonduri, spalare de bani, efectuare de operațiuni financiare incompatibile cu funcția, ori încheierea de tranzacții financiare, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. De asemenea, acesta din urmă s-ar mai face vinovat, susțin procurorii, de cumpărare de influență și influențarea declarațiilor, toate în formă continuată.

Dosarul vizează nereguli în derularea proiectului “Antreprenoriatul social, o şansă pentru comunităţile de romi”, cu finanţare din fonduri europene, care s-a derulat în perioada 2010-2013.

Sursa: www.b1.ro / Foto: www.radiocluj.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici