Deputații au decis: Dacă șofezi fără rovinietă, fapta se va prescrie în patru luni, nu în șase

1 atenie soferi big brother e cu ochii pe voi in trafic lista cu punctele unde este verificata rovinieta

În cazul celor care circulă cu mașinile, pe drumurile publice, fără a avea rovinietă valabilă, fapta se va prescrie în patru luni de la săvârșire, conform unui proiect de act normativ care a primit azi votul decisiv al deputaților și care va ajunge curând, pentru promulgare, la șeful statului. În momentul de față, prescrierea intervine în șase luni de la săvârșirea faptei. Deși se dorea ca amenda să fie însoțită de o dovadă, prevederea a dispărut.

Proiectul de lege pentru modificarea și completarea art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România a fost adoptat azi de Camerei Deputaților, prin vot decisiv, după ce a trecut în 2016 și de Senat. Pentru a se aplica, documentul mai are nevoie doar de semnătura șefului statului.

Amenzile pentru circularea cu o mașină în lipsa rovinietei valabile se vor prescrie în patru luni de la săvârșirea faptelor, se arată în propunerea legislativă. Practic, termenul va fi mai mic decât cel valabil în prezent, care este de șase luni.

„Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 4 luni de la data săvârșirii faptei”, prevede proiectul, cu precizarea că este vorba de data încheierii procesului-verbal de contravenție. Cu alte cuvinte, dacă procesul-verbal nu va fi încheiat în maximum patru luni de la data la care șoferul a fost surprins conducând o mașină fără rovinietă, amenda nu va mai putea fi aplicată.

În mod obișnuit, conform legislației în vigoare, prescrierea faptei intervine în șase luni de la săvârșirea acesteia. Comunicarea procesului-verbal de amendare se poate face, în prezent, în maximum două luni de la întocmirea acestuia.

  Rusia acuză SUA că muşamalizează traficul de petrol din zonele controlate de Stat Islamic către Turcia

Așadar, în momentul de față, din ziua săvârșirii contravenției și până la comunicarea amenzii pot trece maximum opt luni (șase luni până la momentul încheierii procesului-verbal plus două luni până la comunicarea acestuia). Dacă schimbarea amintită mai sus s-ar aplica, perioada ar fi redusă la șase luni (patru luni până la momentul încheierii procesului-verbal plus două luni până la comunicarea acestuia).

Referitor la proiectul de lege aflat la deputați, în forma adoptată de senatori scria că procesul-verbal va fi însoțit și de dovezi. Totuși, deputații au ales să elimine această prevedere.

Rovinieta are o valabilitate de una, șapte, 30, 90 de zile sau 12 luni, în funcție de durata de utilizare a rețelei de drumuri naționale. Circularea fără rovinietă se poate sancționa cu amendă, potrivit OG nr. 15/2002 noteaza avocatnet.ro

Atenție! Proiectul de lege NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici