Demisie Ilie Bolojan, scenariu despre adevăratul motiv. Răspunsul DNA

ilie bolojan
Primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, și-a anunțat demisia la sfârșitul lunii septembrie.
435d06312771c3e483f865d84b640587 1
Politicianul PNL a renunțat la funcția de prim-vicepreședinte PNL pe strategii politice. A declarat că demisia vine ”în condiţiile în care Primăria Oradea are un număr important de proiecte în derulare, atât proiecte europene, cât şi cele de investiţii din bugetele locale, timpul necesar derulării acestora, pregătirii acestora, este destul de mare. Am decis să-mi canalizez timpul pe care îl am la dispoziţie pentru aceste proiecte”.

Scenariu despre demisie

Ilie Bolojan e primar de 10 ani, din 2008. În aceste condiții, demisia sa a devenit suspectă, dând loc de interpretări sau scenarii.

O ipoteză, primită pe adresa redacției DCNews, este următorul: ”Prim vicepreședintele PNL Ilie Bolojan a demisionat din cauza dosarelor penale aflate în cercetare la DNA Oradea acuzat de fapte de corupție. Informați opinia publică că unul din dosare are numărul 19/P/2017 și nu din cauză că nu mai are timp pentru aceasta funcție. I s-a cerut probabil să demisioneze să nu fie scandalul de foarte mare amploare.”

Nu este pentru prima oară când se vehiculează dosare penale pentru Ilie Bolojan.

Răspunsul DNA

Prin urmare, am trimis o solicitare la DNA Oradea, care ne-a redirecționat către DNA Central, de unde am primit următorul răspuns:

”Dosarul la care faceți referire se află în lucru pe rolul DNA – Serviciul teritorial Oradea, alte informații referitoare la stadiul anchetei nu pot fi oferite, în conformitate cu prevederile art. 12, alin. 1, lit. e, din Legea 544/2001. În acest moment, persoana la care faceți referire nu are nicio calitate procesuală în cauza menționată de dvs.” este răspunsul primit de la DNA.

  Procurorii au finalizat ancheta în dosarul Colectiv.Cine sunt cei care vor fi judecați pentru tragedie
Categorie: mandri.ro
Tags: ancheta, bolojan, dna

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici