De la MTV, o tânără de 31 de ani a ajuns primar în localitatea arădeană Petriș

13147475 1172024879483203 4616455477026481280 o 1

10386767_1031773840174975_7123102943543233840_n

 

O tânără producătoare de la postul MTV a ajuns primar în județ, mai exact în localitatea Petriș, unde se stabilise în urmă cu câțiva ani.

Irina Onescu, în prezent organizatoare de festivaluri de muzică în ţară a ales să părăsească Bucureştiul în urmă cu câţiva ani şi s-a instalat în satul Petriș,  cu 500 de locuitori. A avut un mod diferit de abordare a locuitorilor și astfel le-a stârnit curiozitatea.

Are 31 de ani şi a fost aleasă primar cu doar trei voturi în plus faţă de principalul său contracandidat.

”I-am însoţit pe părinţi în delegaţiile pe care le aveau în vestul ţării. Ei sunt geologi, astfel că împreună cu ei şi cu fratele meu mai mare, Filip (34 de ani), am colindat de mică toţi munţii din bazinul Văii Mureşului. Deşi nu avem rădăcini în zonă, ne-am îndrăgostit iremediabil de aceste meleaguri şi de oamenii locului, iar în 1991 părinţii au decis să cumpere o casă bătrânească în satul Petriş. De atunci, toate vacanţele le-am petrecut aici”, spune primăriţa.

 

Tânara a ajuns pentru prima dată pe Valea Mureșului la vârsta de doi ani. Părinții, de profesie geologi, mergeau în delegații, dar s-au îndrăgostit de zonă. Astfel, în 1991 și-au cumpărat o casă în Petriș, iar Irina și-a petrecut vacanțele acolo. Bucureşteanca a revenit la Petriş  în 2011, unde a decis să se stabilească definitiv. Nu a lăsat, însă, afacerile şi a devenit organizator de evenimente, mai ales festivaluri de muzică: ”Am pus bazele unui proiect original: Route68 Summerfest. Este vorba despre un festival care s-a desfăşurat La Gurasada Park (judeţul Hunedoara) în perioada 2011-2014. Zdob şi Zdub, Cargo, Vama, Paraziţii, Viţa de Vie, Suie Paparude, Guess Who şi multe alte nume cunoscute, în total peste 80 de artişti, au concertat pe scena evenimentului de-a lungul celor patru ediţii”, povestește Irina Onescu.

  Doctorița Delia Podea a fost reţinută. Procurorii vor cere la Bucureşti arestarea ei!

Tragedia de la Colectiv a impulsionat-o pe Irina să candideze, aceasta declarând că a fost marcată de acest eveniment.

Irina a ales să candideze independentă, fără sprijin politic, pentru că ”dependenţa este prin definiţie nocivă, iar la sat doctrina de partid este egală cu zero”. ”În comunităţile mici, oamenii nu au timp să filozofeze şi nici nu înţeleg astfel de concepte sau valori. Ei aleg primarul după culoarea sufletului, nu după culoarea politică”, spune Irina.

Categorie: arad
Tags: candidat, Irina Onescu, mtv, petriș, primar, voturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici