De la 1 iunie se redeschid terasele, vor putea sta maxim 4 persoane la o masă. Liber la plajă și la competiții sportive

67809FBE 313B 42DF 8A13 B102B47AFB36

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, măsurile de relaxare care vor intra în vigoare de la 1 iunie.

Începând din 1 iunie vor redeveni posibile. Astfel, se redeschid terasele. E clar că e nevoie de unele măsuri foarte speciale şi ele vor fi comunicate – mesele vor fi la 2 metri, vor putea să stea maxim patru persoane la o masă şi lucrurile vor fi sub control.

De la 1 iunie se va putea merge la plajă, dar şi aici e nevoie de păstrarea distanţei de cel puţin doi metri între scaunele de plajă”, a declarat Klaus Iohannis.

El a mai spus că tot de la 1 iunie vor deveni posibile spectacolele în aer liber cu maximul 500 de spectatori, cu distanţare, cu control foarte strict la intrare şi respectarea tuturor normelor de igienă.

În ce priveşte deplasările în afara localităţii, acestea vor fi libere, deci nu va mai fi nevoie de declaraţie când ieşim din localitate”, a adăugat şeful statului.

Se vor putea relua competiţiile sportive, doar pentru sporturile care se practică afară, mai puţin sporturile de contact. Competiţiile se vor desfăşura fără spectatori”, a mai spus Iohannis

Categorie: mandri.ro
Tags: evenimente, liber la terase, terase

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici