De ce o atacă adversarele pe Simona Halep? “Garbi” Muguruza spune lucrurilor pe nume: “Toate ne urâm între noi”

23421746201 730c174df9 b

Nicio jucătoare de tenis din România nu a mai fost criticată la fel de dur de către adversare precum i s-a întâmplat Simonei Halep după retragerea din turneul de la Brisbane.

Italianca Sara Errani s-a plâns că i-a stricat din nou tabloul de concurs, în timp ce Andrea Petkovic a acuzat-o pe Simona că nu ar fi la fel de “nemţoaică” precum e ea: “Nu ştiu cât de grave sunt accidentările jucătoarelor de top”. Oamenii care nu urmăresc tenisul în mod special ar spune că părerile unor sportive clasate pe 20 WTA, respectiv 24 WTA nu pot fi altcumva decât avizate, însă adevărul este cu totul altul.

Faptul că Halep ocupă locul 2 într-o lume învrăjbită a jucătoarelor de tenis atrage automat şi invidia adversarelor. Ipoteza cum că atacurile acestora sunt izvorâte din ură este susţinută de Garbine Muguruza (3 WTA), reprezentanta Spaniei care obişnuieşte să spună lucrurilor pe nume indiferent de subiectul abordat. “Garbi” dezvăluie că fetele din circuitul WTA nu se suportă unele pe altele, spre deosebire de tenismenii din ATP, între care s-au legat multe prietenii:

“Este foarte dificil să îţi faci prietene printre celelalte jucătoare, pentru că în fiecare săptămână vei concura împotriva lor. Băieţii sunt diferiţi, dar fetele… toate ne urâm între noi. Clar! Iar cei care susţin contrariul mint”, a fost declaraţia tranşantă a Muguruzei, după ce s-a retras şi ea din primul turneu al anului, la scorul de 7-6, 1-0 pentru Varvara Lepchenko (SUA), în prima manşă.

Simona Halep face şi ea parte din grupul extins al jucătoarelor care nu şi-au făcut prietene în circuit. Constănţeanca în vârstă de 24 de ani a spus dintotdeauna că nu are legături strânse nici măcar cu tenismenele din România, cehoaica Petra Kvitova fiind singura de care s-a apropiat până acum.

  Slavici şi vatra satului

Sursa: www.prosport.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: mandri aradeni, muguruza, simona halep, turneu tenis

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici