David Cameron, discurs după BREXIT: Marea Britanie trebuie să obţină “cea mai bună relaţie” cu UE

David Cameron Seek Transparency From Firms Buying in Britain 1

Marea Britanie va încerca să obţină “cea mai puternică relaţie” la nivel economic cu Uniunea Europeană, a declarat premierul demisionar David Cameron în primul discurs în Camera Comunelor după decizia cetăţenilor privind ieşirea din UE.

 

David Cameron a subliniat că rezultatul referendumului privind ieşirea Marii Britanii din UE trebuie respectat, reiterând că negocierile cu Bruxellesul vor fi efectuate de succesorul său, desemnat în toamnă.

 

“Nu există niciun dubiu în legătură cu rezultatul referendumului. Sigur că nu voi retrage avertismentele pe care le-am făcut în legătură cu riscurile”, le-a spus Cameron deputaţilor britanici.

 

“Guvernul a stabilit că decizia trebuie respectată şi că procesul de implementare a deciziei în cel mai bun mod posibil trebuie să înceapă”, a subliniat Cameron.

 

“Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană, dar nu trebuie să întoarcem spatele Europei sau restului lumii. Vom încerca să obţinem cea mai bună relaţie la nivel economic cu UE; toată lumea este de acord cu acest lucru”, a insistat Cameron, reiterând că nu va activa Articolul 50 al Tratatului UE, pentru ieşirea din Blocul comunitar, lăsând această decizie viitorului guvern.

 

Liderul grupului pro-Brexit, Boris Johnson, a părut să confirme luni că vrea să obţină cât mai multe beneficii economice în relaţia cu UE, fără însă a mai contribui la bugetul comunitar. Johnson a dat asigurări că Marea Britanie va avea în continuare acces pe piaţa unică europeană, dar ideile sale au fost respinse de politicieni germani.

 

 

Sursa:mediafax

Categorie: mandri.ro
Tags: Brexit, David Cameron, discurs, europa, relatii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici