Darren Cahill pune capăt colaborării cu Simona Halep. Reacția sportivei

341414667e6a44dc75c327fe28670c06

Darren Cahill se desparte de Simona Halep. Australianul a anunțat că nu mai poate continua colaborarea cu Simona Halep, din motive familiale. Nr. 1 mondial a postat vineri seara pe Facebook un mesaj în care îi mulțumește lui Darren Cahill, antrenorul pe care îl avea de aproape patru ani și care a ajutat-o să ajungă în fruntea clasamentului ATP și să câștige cel mai important titlu, anul acesta, la Roland Garros.

Darren Cahill și Simona Halep întrerup colaborarea. Antrenorul australian a anunțat că ia o pauză de un an Foto: Guliver/GettyImages

3f0ef980855a800e39dbeae91777bd53 2

Simona Halep și Darren Cahill colaborau încă de la începutul anului 2015, dar Cahill i-a devenit oficial antrenor în vara anului 2015. Între cei doi au fost și momente tensionate în acest timp, dar au reușit să le depășească de fiecare dată.

„După ce m-am gândit și am discutat mult, cu mulți ani în care îmi petrec mai bine de 30 de săptămâni pe drum, departe de familia mea, am decis să iau o pauză de 12 luni, ca să-mi sprijin mai mult familia, copiii noștri intrând în etape importante ale vieții lor – ultimul an de liceu, pregătirile sportive și pentru colegiu, toate necesită tot mai mult timp”, a explicat antrenorul care a ajutat-o pe Simona Halep să atingă cele mai bune performanțe ale vieții ei sportive.

Darren Cahill are cuvinte măgulitoare la adresa Simonei Halep: „Vreau să-i mulțumesc Simonei pentru ultimii patru ani, care au fost uluitori. Înțelegerea ei, personalitatea, etica muncii, generozitatea și profesionalismul au făcut să fie o plăcere de a-i fi alături ca antrenor. E o tânără de mare clasă, o persoană pentru care am un mare respect, ceea ce este mai important decât orice rezultat la care am ajuns”.

Mesajul lui Darren Cahill pentru români

Darren Cahill are în final și un mesaj pentru români, cărora le spune „Mulțumesc” folosind cuvântul în românește: Pentru fanii români care au arătat o pasiune nezdruncinată și sprijin pentru preferata lor. Sunteți tari, pe bune” Mulțumesc că în ultimii patru ani ați adoptat un australian ca și cum ar fi fost al vostru și m-ați făcut să mă simt binevenit în țara voastră. Mulțumesc (în românește, însoțit de un emoticon reprezentând o inimioară roșie – n.r )”.

În încheiere, Darren Cahill precizează că își va continua în 2019 colaborarea cu ESPN la Australian Open, Wimbledon și US Open.

  Surpriză uriașă în Europa League; Astra elimină West Ham

Mesajul lui Darren Cahill se încheie cu o urare: „Sănătate!”.

Mesajul de pe Instagram este însoțit de câteva fotografii în care antrenorul australian  – pe care unii comentatori îl consideră cel mai bun din lume la ora actuală – apare alături de Simona Halep și echipa ei în cele mai fericite momente ale carierei:

57686fbb5a17e34ab80fe5102c02948b 2

Simona Halep reacționează

Simona Halep a scris pe rețelele de socializare un mesaj de mulțumire și recunoștință: „Îți mulțumesc mult, Darren Cahil, pentru toată munca ta asiduuă și pentru incredibilul sprijin din ultimii patru ani. Am fost atât de norocoasă să te am și ce parcurs am avut împreună! Își doresc ție și familiei tot binele și sunt sigură că ne vedem în curând!”

Cel mai mare merit al lui Darren Cahill este, potrivit observatorilor, că a reușit să-i imprime sportivei din România o altă mentalitate și o altă atitudine față de ea însăși, ceea ce a ajutat-o să treacă peste piedicile psihologice care în dese rânduri păreau să-i facă Simonei Halep cele mai mari probleme.

Trofee majore cucerite de Simona, cu Darren Cahill alături:

2018: Shenzhen, Roland Garros, Montreal
2017: Madrid
2016: Madrid, Bucureşti, Montreal
2015: Indian Wells

Cât câștiga Darren Cahill

Darren Cahill era plătit foarte bine de Simona Halep, având doar din această colaborare aproximativ un milion de euro. Unul dintre cei mai buni antrenori din lume, Cahill era şi în lista celor mai bine plătiţi tehnicieni, cel puţin în circuitul feminin. Însă veniturile sale nu se compară cu cele ale lui Patrick Mouratoglou sau Nick Bollettieri. Asta şi pentru că australianul îşi rotunjeşte veniturile – pe lângă suma obţinută de la Halep -, doar din comentariile pentru ESPN. Alţi antrenori au dezvoltat în schimb adevărate businessuri în domeniu, scrie digisport.ro.

Cel mai frumos moment

În iunie, Darren Cahill declara că Simona Halep a reuşit ceva extraordinar prin câştigarea Roland Garros-ului şi succesul ei ar trebui sărbătorit în întreaga Românie.

„Sunt foarte mândru de ea, este minunat cum a revenit, cum şi-a construit cariera. A reuşit ceva extraordinar şi ar trebui să sărbătoriţi în România. Se spune că destinaţia e mai frumoasă dacă drumul e plin de obstacole. Pe teren eşti singur, trebuie să te descurci şi asta e o lecţie importantă”, a declarat Darren Cahill, după victoria Simonei Halep de la Roland Garros.

Cu 10 ani în urmă, Simona Halep câștigase competiția de junioare de la Roland Garros, iar acum repetarea performanței a fost posibilă și datorită antrenorului Darren Cahill, care poate fi considerat deja ca făcând parte din familie. De altfel, imediat după meci, Simona a ales să escaladeze loja pentru a ajunge la antrenorul ei și a-l lua în brațe, moment în care a izbucnit în plâns.

Nici acest moment n-a fost ratat pe contul de Twitter al Roland Garros, care a postat câteva fotografii însoțite de un comentariu cu dublu înțeles, aluzie și la victoria muncită a Simonei: „Totul se reduce la urcuș”.

Categorie: sport
Tags: darren cahill, despartire, simona halep

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici