Curățenia împotriva Statului Islamic se face casă cu casă, om cu om și, firește, mort cu mort din partea forței care va acționa pe teren

Cubs1

Secretarul de stat american John Kerry a pledat pentru trimiterea de trupe arabe şi siriene care să lupte împotriva grupării jihadiste Daesh, autointitulată Stat Islamic, odată găsită o soluţie politică în Siria la care lucrează în prezent comunitatea internaţională

. „Toată lumea ştie că, dacă nu putem avea trupe la sol gata să se opună Daesh, acest conflict nu poate fi câştigat doar cu raiduri aeriene”, a declarat Kerry la Belgrad, la summitul anual al OSCE care marca sfârșitul președinției sârbe.

Kerry a precizat în faţa presei că s-a gândit la trupe siriene şi arabe şi nu occidentale, chiar dacă 50 de militari din trupele speciale americane ar urma să fie trimişi cât de curând în Siria. „Dacă reuşim să punem în aplicare tranziţia politică, vom permite tuturor naţiunilor şi entităţilor să se reunească. Armata siriană, împreună cu opoziţia. SUA, împreună cu Rusia şi alţii vor lupta împotriva Daesh”, a continuat el, prezicând o victorie rapidă împotriva jihadiştilor.

Partea proastă este că un număr de trupe speciale pentru pregătirea opoziției siriene libere moderate nu va putea acoperi nevoia de pregătire a acestor trupe. Mai mult, Rezoluția ONU adoptată săptămâna trecută care stabilește împărțirea clară a organizațiilor opoziției în cele teroriste, ce sunt vizate de lovituri aeriene și cele care sunt susținute nu este aplicabilă, odată de Frontul Al Nusra, organizație ce aparține Al Qaeda și care e considerată teroristă, este cea mai prestigioasă și atractivă pentru sirienii suniți pentru lupta împotriva lui Bashar al Assad. Mai mult, tot restul organizațiilor lupta împreună și îngemănat cu Frontul Al Nusra, deci nu pot fi găsite formule de separare reală a luptătorilor.

Mai mult, Federația Rusă însăși are probleme cu trupele pe teren ale propriei sale coaliții. În afara trupelor Spetznaz, a căror prezență o neagă formal pe teren, cele ale Gardienilor Revoluției și Pasadaranilor, trupele speciale iraniene, au fost retrase în marea majoritate după pierderi substanțiale, în timp ce trupele Hezbolah libaneze au suferit pierderi importante și sunt vizate de raidurile israeliene, după ce au fost identificate tentative de atacuri teroriste în Înălțimile Golan, iar trei rachete din sudul Libanului au căzut în Israel.

  Ponta: E foarte bine să fie mărit salariul minim de la 1 ianuarie; de la 1 mai e o prostie

În orice caz, planul de pace nu rezolvă problema tranziției cu sau fără Bashar al Assad, iar lipsa acestui anunț face și mai dificilă separarea categoriilor de forțe islamiste de cele moderate sunite, în timp ce cele șiite și allawite pierd teren cu tot sprijinul aerian rus. Mai mult, afirmația despre o Sirie unită este de asemenea una nerealistă, odată ce Rusia își dorește să controleze triunghiul allawit de la Mediterana, stat în sine, iar majoritatea sunită a Siriei își dorește fie să conducă statul sirian, fie să aibă propriul stat sunit. Am dubii că un stat unitar mai poate fi menținut. La fel în Irak, unde minoritatea sunită este discriminată de șiiți și epurată din instituțiile de forță pe motiv de de-bathificare și respingere a colaboratorilor lui Saddam Hussein.

Pe de altă parte, dacă obiectivul este înlăturarea Daesh-Stat Islamic, am de asemenea dubii că acest pas va putea fi făcut. Varianta limită este transformarea organizației dintr- una hibridă, cu pretenții de control teritorial și finanțare din teritoriul respectiv, într-una tipic teroristă, deci curățenia se face casă cu casă, om cu om și, firește, mort cu mort din partea forței de infanterie care va acționa pe teren. Plus că organizația nu va dispărea, va trece în clandestinitate și va continua activitatea ca o organizație pur teroristă în Vestul Europei, pe baza operativilor proveniți din aceste state și pregătiți în teatrul de operațiuni din Siria și Irak.

sursa evz.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: Bashar al-Assad, federatia rusa, isis, john kerry, sua

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici