Cum s-au rătăcit 250.000 de buletine de vot. În sectorul 1, peste 10.000 de buletine de vot pentru primarul de sector ies lipsă

buletine de vot

Aproximativ 250.000 de buletine de vot nu ies la socoteală în tabelul BEC cu rezultatele provizorii ale alegerilor locale de la Bucureşti, realizat în programul Excel. În sectorul 1, unde candidatul USB Clotilde Armand a contestat fără succes alegerile, după ce a pierdut în faţa candidatului PSD cu câteva procente, peste 10.000 de buletine de vot pentru primarul de sector ies lipsă, din calculele făcute la secţiile de votare din sectorul 1, aşa cum apar ele pe site-ul Biroului Electoral Central, informează Gândul.

 

Neconcordanţele apar la secţii de votare din toate sectoarele şi nu doar în cazul buletinelor de vot pentru primar de sector, ci şi pentru Primarul General, Consiliul Local sau Consiliul General al Capitalei. Cu alte cuvinte, în multe cazuri, numărul voturilor valabil exprimate, adunat cu cel al voturilor anulate şi cu cel al buletinelor de vot nefolosite nu corespunde cu numărul buletinelor de vot primite la secţiile respective de votare. La 5 dintre cele 6 secţii de vot unde discrepanţele sunt foarte mari în sectorul 1, candidata USB Clotilde Armand a pierdut în faţa candidatului PSD Dan Tudorache. Cea mai mare discrepanţă din Bucureşti se regăseşte în sectorul 4, la o secţie de vot unde nu ies la socoteală, în total, aproape 23.000 de buletine de vot. În timp ce un membru al BEC a declarat pentru Gândul că ar putea fi vorba de erori la introducerea cifrelor în tabel, sunt câteva sute de secţii de votare din Bucureşti ale căror cifre privind buletinele de vot nu se potrivesc, în tabelul publicat de BEC.

 

În tabelul cu numărătoarea voturilor din Bucureşti, disponibil pe site-ul Biroului Electoral Central, există discrepanţe mari între numărul buletinelor de vot declarate ca primite la secţiile de votare şi cele numărate la secţiile de votare. Mai exact, în unele cazuri, numărul voturilor valabil exprimate de cetăţeni, adunat cu numărul voturilor anulate şi cu numărul buletinelor de vot rămase nefolosite nu coincide sau este mai mic decât numărul de buletine de vot primite la secţiile de votare.

 

În total, peste 250.000 de buletine de vot ies în minus faţă de cele care au fost declarate ca primite înainte de începerea procesului de votare. La unele secţii, în tabelul de la BEC apar chiar diferenţe în plus la buletinele de vot. Sunt peste 600 de cazuri din peste 4.000 care apar cu erori în minus sau în plus în tabelul de la BEC, Asta înseamnă că la cele 1.252 de secţii de votare din Bucureşti, de multe ori una sau mai multe categorii de buletin de vot din cele 4 disponibile alegătorilor nu ies la socoteală în tabelul Excel publicat pe site-ul BEC, după ce peste 99% din voturi au fost centralizate.

  Doliu în lumea sportului românesc. O atletă de 23 de ani a murit

 

 

„Şi mie mi se pare ciudat. Dacă discrepanţele sunt atât de mari, fie poate fi o eroare de înscriere în procesele verbale şi asta e problema preşedinţilor de secţii de votare, fie să fie altceva şi asta trebuie să spună birourile electorale de sector, ei sunt în legătură cu cei din secţiile de votare”, a explicat un membru al BEC pentru Gândul.

 

O explicaţie a membrului BEC este că acolo unde apar mii de buletine de vot diferenţă, preşedinţii de vot au declarat eronat la rubrica buletine de vot primite suma tuturor celor 4 categorii de buletine de vot primite, adică cumulat buletinele pentru primar general, de sector, de consiliu local şi de consiliu general. „Sunt tâmpiţi. Nu aveau cum să primească 6.000 de buletine de vot doar pentru primar”, spune oficialul contactat de gândul, a cărui explicaţie se verifică în unele cazuri, în care dacă înmulţeşti de 4 ori suma alegătorilor de pe listele permanente, la care adaugi şi marja de 10% de buletine de vot primite în plus înainte de votare, obţii suma declarată ca buletine de vot primite la o singură categorie de buletine de vot.

 

Există însă multe alte cazuri, chiar şi de ordinul miilor, unde acest calcul care vădeşte o eroare de calcul a preşedinţilor de secţie nu se verifică. Există secţii care rămân cu zeci de buletine de vot în plus faţă de cele declarate şi sunt o mulţime de secţii unde discrepanţele sunt de doar câteva buletine sau zeci de buletine de vot.

 

 

Sursa:gandul

Categorie: mandri.ro
Tags: apocalipsa esec, buletine, excel, numaratoare, vot

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici