Cum investește Ungaria lui Viktor Orban în fotbalul din comunitățile maghiare din România

  • mandri.ro
  • ianuarie 17, 2019
  • 0

Guvernul de la Budapesta bagă bani într-o rețea de academii de fotbal în țările vecine, iar Academia de Fotbal a Secuimii este prima mare investiție a executivului condus de Viktor Orban. FK Csíkszereda, echipa academiei care a costat pînă acum 11,5 milioane de euro joacă în liga a treia, deși scopul era să ajungă în liga a doua. În comparație, Sepsi OSK este echipa-exemplu: clubul înființat practic din nimic a ajuns în șase ani în liga I și a primit 6,2 milioane de euro pentru construirea unui stadion. În spatele ambelor proiecte răsare figura lui Lőrinc Mészáros, unul dintre primii baroni ai Ungariei și un apropiat al premierului ungar.

  • Începînd din 2013 guvernul maghiar a alocat cca 70 milioane de euro pentru academiile de fotbal maghiare din afara Ungariei. Astfel, în Transilvania, Slovacia, Voivodina, Ucraina, Slovenia și Croația terenurile și stadioanele cresc ca ciupercile după ploaie. Între proiectele sprijinite sunt echipe care au un real succes, dar și încercări mai puțin reușite.
  • Banii vin pe de o parte prin Asociația Maghiară de Fotbal, pe de altă parte prin Fondul Bethlen Gábor. Peste tot apare Academia Puskás, adică figura lui Lőrinc Mészáros, unul dintre apropiații prim-ministrului Viktor Orbán, un baron al Ungariei.
  • Una din echipele ce beneficiază de finanțările din Ungaria caută și aduce la club cu precădere doar tineri maghiari din România. „La noi e important ca limba antrenamentului să fie maghiara deoarece noi ne definim ca un club maghiar”, spune directorul clubului.
  • În cadrul Academiei de Fotbal din Secuime joacă momentan 3-4.500 de copii. La echipele de juniori mari ale clubului (U16-U19) joacă 83 de copii care stau în centrul din Miercurea Ciuc. ”Până în momentul de față au plecat 6 copii la Academia Puskás din Ungaria”, spune un oficial.
  • Articolul face parte dintr-o serie sprijinită de fondul de jurnalism de investigaţie european IJ4EU.

Cererea individuală a lui Zoltán Szondy, directorul/președintele FK Csíkszereda a trecut prin administrația Fondului Bethlen Gábor (FBG – fond înfiinţat cu scopul sprijinirii comunităţilor maghiare în afara hotarelor Ungariei) precum cuțitul prin unt. Actul, de fapt o scrisoare înregistrată pe 12 iunie 2013 în care Szondy cere 200 de milioane de forinți pentru Academia de Fotbal din Secuime a fost evaluată pozitiv în aceeaşi zi, iar în mai puțin de o săptămînă, pe 18 iunie 2013, a și apărut printre deciziile comisiei FBG sprijinul acordat academiei (contractulși bugetul de cheltuieli aici).

Cererea parcimonioasă a lui Zoltán Szondy adresată subsecretarei de stat de atunci, Zsuzsanna Répás, conține cîteva informații importante despre proiect, printre altele decizia de principiu existentă deja în iunie 2013 despre cooperarea administrației locală din Miercurea Ciuc și Academia Puskás Ferenc din Felcsút (APF), o comună unde Viktor Orbán şi-a petrecut copilăria şi unde politicianul a construit un stadion ce a devenit un simbol al pasiunii pentru fotbal al prim-ministrului ungar.

Conform proiectului, academia înființată va fi administrată de ambele părți contractante: administrația locală din Miercurea Ciuc a înființat asociația căreia îi va da în folos un gazon de iarbă naturală și unul de iarbă sintetică, o hală de sporturi și mai multe terenuri mici. Partea profesională a programului va fi asigurată de Academia Puskás.

Reiese din cerere că Academia de Fotbal din Secuime este de fapt o rețea cu mai multe orașe secuiești. Conform proiectului, centre secundare ar urma să fie create la Odorheiu Secuiesc, la Sfântu Gheorghe, la Baraolt și la Gheorgheni. În aceste locuri administrațiile locale ar oferi terenuri pentru construirea terenurilor de fotbal sau infrastructură existentă deja.

Când două idei se întîlnesc

Conform cererii, copiii deosebit de talentați ar putea continua în Miercurea Ciuc, unde ar putea evolua în campionatul de fotbal pentru juniori al României. Documentul subliniază în mod expres că foarte mulți maghiari din Secuime cer cetățenia maghiară și ”copiii deosebit de talentați pot evolua fără nicio problemă în naționala aferentă a Ungariei.”

”Ideile noastre au convers: prim-ministrul maghiar a plănuit încă înaintea alegerilor din 2010, fiind politician al opoziției, să atragă Secuimea în circulația de sînge al fotbalului din Ungaria. Și eu m-am gîndit la așa ceva” – își amintește Zoltán Szondy.

Dar cum s-au întîlnit concepțiile în mod concret? ”Eu am scris un studiu despre asta și acesta a ajuns la Academia Puskás” – spune Szondy, adăugînd că ei au început tratativele cu clubul fotbal Ferencváros, dar între timp directorul tehnic József Tajti a plecat la Academia Puskás și a dus cu el întregul material tehnic (n. red. – mai apoi, Tajti a devenit directorul Sistemului Academic al Bazinului Carpatic, el răspunde de pregătirea juniorilor în Slovacia, Ucraina, Serbia, Croația și Slovenia).

Din acest moment, finanţările acordate clubului de fotbal înregistrat ca asociație (numele lui oficial fiind Asociația Futball Klub Csíkszereda) apar sistematic între deciziile Fondului Bethlen Gábor (FBG): pînă în 2016 fondul acordă în opt ocazii o sumă totală de 3,3 miliarde de forinți (circa 10 milioane de euro) pentru dezvoltarea academiei, iar în 2014 finanţările sunt completate cu 320 milioane de forinți (circa 1 milion euro) primite de la Asociația Maghiară de Fotbal.

Un internat și mai multe terenuri de fotbal construite în Miercurea Ciuc

Acești bani au fost folosite fie pentru funcționare, fie pentru achiziții de infrastructură. Pe strada Stadionului nr. 3 din Miercurea Ciuc a fost construit un nou teren cu gazon artificial (constructor: City Group Corporation SRL) pentru 330.000 euro, în locul tribunei vechi și dărăpănate au ridicat una nouă și a fost construit și Centrul de Îngrijire a Talentelor Márton Áron, un internat cu 200 de locuri atât pentru tinerii care joacă în Academia de Fotbal din Secuime, cât și pentru liceenii proveniți din alte localități.

Deși terenul pentru construirea colegiului a fost asigurat de administrația locală, asociația a fost nevoită să cumpere și un alt teren de 9,4 milioane de forinți (circa 30.000 de euro) pentru ca munca să înceapă în condiții ideale. Conform știrilor apărute în presă, valoarea investiției este de 1,4 miliarde de forinți (circa 4,5 milioane euro) – statul maghiar a oferit 1,3 miliarde de forinți (circa 4 milioane de euro), iar restul a fost donat de Lőrinc Mészáros, preşedintele Academiei Puskás, un prieten din copilărie al Viktor Orbán.

Mészáros şi-a început cariera modest, ca şi instalator de gaz, dar în ultimii ani, în timpul guvernării Fidesz, a avut un succes fulminant în afaceri, câştigând licitaţii publice şi cumpărând firme în toate domeniile. În 2018 el a devenit cel mai bogat anterprenor din Ungaria, cu o avere de 381 miliarde de forinţi (peste 1 miliard de euro). Mulţi cred că de fapt Mészáros este doar un straw man pentru prim-ministrul ungar.

Cât privește Academia de fotbal din Miercurea Ciuc: contractul semnat cu ING Service SRL are o valoare de 8 milioane de lei (1,7 milioane de euro cu TVA). La Odorheiu Secuiesc a fost construit un gazon sintetic pe un teren dăruit de primăria orașului – ca și la Miercurea Ciuc, constructorul este tot City Group Corporation SRL, prețul fiind identic cu cel al gazonului de acolo: 330.000 de euro. Contractele se pot consulta aici.

În afară de acestea la Miercurea Nirajului și la Tg. Secuiesc au fost construite mari terenuri de fotbal cu instalație de iluminat și tribună, iar centrul de la Miercurea Ciuc a primit încă un teren în afara orașului. Planul în 2019 prevede dotarea cu nocturnă a terenului de fotbal din Miercurea Ciuc.

Într-un interviu de la sfîrșitul lui 2017 Szondy a vorbit și despre faptul că centrul din Miercurea Ciuc va fi lărgit cu o tribună de 1.000 de locuri și cu o clădire aferentă. La întrebarea noastră, președintele a declarat că într-adevăr se lucrează la planurile unei noi tribune, dar pînă cînd FK Csíkszereda nu ajunge în liga a doua nu prea are sens și deci nici nu se exercită lobby pentru începerea construcțiilor.


Centrul Academiei de Fotbal din Secuime din Miercurea Ciuc. În faţă se vede Centrul de Îngrijire a Talentelor Márton Áron. Foto: Zoltán Sipos

Au fost aduși jucători maghiari din spațiul carpatin

Zoltán Szondy nu are trecut fotbalistic: a devenit cunoscut ca jurnalist și consilier cînd la începutul anilor 2000 l-a înfruntat pe afaceristul István Csibi care a semănat frica prin Miercurea Ciuc. Cei care îl cunosc ne-au spus că e mai mult un politician, decât un profesionist pragmatic care se pricepe la sport.

La momentul pornirii obiectivul stabilit fusese avansarea echipei de seniori a Academiei în liga a doua, dar scopul nu a fost atins. Insuccesul relativ a echipei nu poate fi ameliorată nici de unele succese precum a fost victoria împotriva lui Dinamo București din optimile Cupei României la fotbal din toamna lui 2018.

E un lucru dureros și pentru că cealaltă echipă, la fel de „tânără” și sprijinită și ea de guvernul maghiar, ASC Sepsi OSK, a ajuns în cîțiva ani în prima ligă. Conform lui Zoltán Szondy echipele respective au ales strategii diferite: ”ASC Sepsi OSK a adus jucători buni de peste tot și a făcut bine că a prodcedat așa. FK Csíkszereda a legitimat mai ales jucători din spațiul carpatin, așa a completat lotul compus din cei care au crescut aici”.

„Prima generație pe care am crescut-o noi s-a născut în 2000, copiii au 18 ani. Dintre ei, șase fac parte din echipa de seniori, dar cu ei e greu să ajungi în liga a doua. Desigur că ne gîndim la promovare, dar trebuie să așteptăm 3-4 ani pînă cînd vom avea mai mulți jucători de 20 de ani. Echipa de seniori a FK Csíkszereda este susținută de administrația locală, de la guvernul maghiar nu primește bani”, spune Zoltán Szondy.

De ce s-a construit centrul la Miercurea Ciuc?

”Însăși ideea ca centrul Academiei de Fotbal din Secuime să fie creată la Miercurea Ciuc este mai curînd politică decît profesională. Cred că în fundal a operat mai mult lobby-ul primarului Róbert Ráduly căruia îi place fiecare sport și a lui Zoltán Szondy, decât sondarea temeinică a cerințelor și a posibilităților” – ne-a declarat un un jurnalist specializat pe sport care a dorit să rămână anonim.
”La Miercurea Ciuc totul este despre hochei. Numai cine nu e bun la hochei alege alt sport”, spune acesta. În opinia lui, Academia ar fi putut fi creată cu mai mult succes în oricare oraș din Secuime, fie la Odorhei, fie la Sf. Gheorghe.

”Grupul tehnic al Academiei Puskás a călătorit în lung și-n lat Secuimea, a discutat cu oficialitățile respective și a hotărît că din punctul de vedere al infrastructurii, și luând în considerare sprijinul administrației oficiale, Miercurea Ciuc este locația ideală”, explică Zoltán Szondy. El spune că Miercurea Ciuc a părut ideal și deoarece se situează la 40-60 de minute distanță de celelalte orașe din Secuime.

Lőrinc Mészáros, preşedintele Academiei de Fotbal Puskás, Tünde Szabó, secretar de stat a Ministerului Resurselor Umane din Ungaria, respectiv Zoltán Szondy, directorul FK Csíkszereda inaugurează Centrul de Îngrijire a Talentelor Márton Áron în septembrie 2016. Sursa foto: pfla.hu

Fotbalistul – să fie maghiar sau să fie bun?

Mentalitatea conform căreia academia asigură posibilități de dezvoltare în primul rînd copiilor de naționalitate maghiară din România nu este una care să fie orientată către succes. Nu contează cât de mare e perimetrul căutării talentelor, dacă Academia le caută în comunitatea de o jumătate de milion a județelor Harghita și Covasna sau în cea de mai multe milioane de români din județele limitrofe, ne-a declarat specialistul. În opinia sa asta se poate vedea și în lotul seniorilor: și aici performanța este umbrită de naționalitate.

În replică, Zoltán Szondy ne atrage atenția că ”Islanda cu cei 300.000 de locuitori ai săi a ajuns în Campionatul European”. El nuanțează și fraza despre sondarea talentelor. „La noi e important ca limba antrenamentului să fie maghiara deoarece noi ne definim ca un club maghiar. Avem un centru secundar în Transilvania de Sud unde copiii români sunt majoritari.”

La început au încercat o serie de antrenori din Ungaria, dar niciunul nu a avut succes. ”Nu e neapărat programa de vină, ci faptul că antrenorii din Ungaria nu se conformează”, a spus sursa noastră. După părerea sa nu poate fi întîmplător că antrenorul care a dus-o pe ASC Sepsi OSK în prima ligă este Valentin Suciu.

„Obiectivul nu este să trimitem o duzină de copii la Academia Puskás”

În cadrul Academiei de Fotbal din Secuime joacă momentan 3-4.500 de copii. Printre cei mai tineri, fluctuația e mare, deci este greu să stabilim cifra exactă. La echipele de juniori mari ale clubului (U16-U19) joacă 83 de copii care stau în centrul din Miercurea Ciuc.

”Până în momentul de față au plecat 6 copii la Academia Puskás. Nici noi, nici Academia Puskás nu vrem să trimitem copiii la duzină în Ungaria, să golim Transilvania. Cei care sunt într-adevăr talentați pot juca la Academia Puskás, unde se pot dezvolta mai bine decât în echipa mare din liga a treia din Miercurea Ciuc”, explică Szondy, subliniind că în general pleacă la Puskás un copil pe an.

Ofertele sosesc și pe linie românească, dar acestea nu sunt prea dese. ”Un copil de 16 ani a primit o ofertă de la Steaua, dar el a refuzat-o. Un copil de naționalitate română a primit și el o ofertă de la Steaua, dar a ales Academia Puskás. Am primit oferte de la Bologna, de la Verona, de la echipe din Liga I românească, însă acestea n-au fost serioase”, spune Szondy.

ASC Sepsi OSK: istoria de succes din Secuime

Din multe puncte de vedere, ASC Sepsi OSK, club înființat în 2011, este opusul echipei FK Csíkszereda. Deosebirea se poate observa mai ales la nivelul conducerii care este pragmatică, învață rapid din greșeli și are o viziune managerială, ne-a spus jurnalistul specializat pe sport.

Însuflețirea și profesionalismul conducerii este inoculată atât echipei, cât și suporterilor, a Legiunii Secuiești, ne explică sursa noastră care mai subliniază că ASC Sepsi OSK este acceptată și de fotbalul românesc – un aspect întărit și de faptul că, la Gala Fotbalului Românesc, titlul de președintele anului i-a fost conferit lui László Diószegi.

Acesta este proprietarul brutăriei Diószegi. Clubul l-a înființat împreună cu Dávid Kertész în 2011. Așa cum a povestit într-un interviu ideea înființării echipei de fotbal i-a venit când după o operație a fost nevoit să stea în pat timp pe două luni.

”L-am sunat pe prietenul meu Dávid Kertész și i-am zis așa: măi Dávid, în orașul acesta noi n-avem o echipă de zece ani. Hai să facem una! Și așa am și făcut”, își aminteşte Diószegi.

Nu vor antrenori din Ungaria

Clubul a pornit de la zero: au început să joace în liga 5, în ”campionatul căruțaș” în 2011. De aici au tot avansat în șase ani în liga întâi. ”Nici nu ne-am gîndit la liga 1. Am visat să ajungem în liga a 2-a”, povestește afaceristul.

Deși primarul din Sf. Gheorghe, Árpád Antal este considerat unul dintre oamenii de bază ai Fidesz din Transilvania, iar între sponsorii clubului găsim firme din Ungaria ca OTP, MOL sau Gyermelyi, clubul n-are a face cu politica, ne-a spus sursa, jurnalistul specializat pe sport.

”Cît timp clubul face performanță, sponsorii nu se vor amesteca în funcționarea lui. Există o înțelegere tacită: nu lasă în preajma echipei antrenori și consilieri din Ungaria”, a adăugat sursa. Așa cum am mai precizat, antrenorul principal a fost Valentin Suciu – datorită lui a ajuns ASC Sepsi OSK în prima ligă. În locul lui a venit Eugen Neagoe.

Investitorul din Ungaria apare fără mare vâlvă: deține 51% din Sepsi OSK SA

Secuimea ține pumnii strânși pentru echipa de fotbal. Însă nu au prea apărut articoleîn presă despre faptul că pe lângă asociația de sport, în 2017 a fost întemeiată și societatea pe acțiuni Sepsi OSK SA. De altfel, în liga profesionistă este cerință ca în spatele unei echipe să fie o firmă.

Asociația Sepsi OSK este doar acționar minoritar în Sepsi OSK SA, 51 % din acțiunile firmei le deține Hodut Rom SRL, subsidiara din România a Hódmezővásárhelyi Útépítő Kft. din Ungaria. Proprietarul Hódmezővásárhelyi Útépítő Kft. este Károly Varga care fusese asociatul președintelui academiei de fotbal de la Felcsút Lőrinc Mészáros.

De altfel, Hodut Rom SRL se ocupă cu facilităţi de cazare de scurtă durată. Conform bilanțului din 2017 a avut o cifră de afaceri de 68.000 de euro, o datorie de 1,3 milioane de euro și active imobilizate de 1,8 milioane de euro.

Nu știm însă de ce investește în fotbal compania subsidiară a unei firme de construcții din Ungaria care în România se ocupă de facilităţi de cazare de scurtă durată: Dávid Kertész, directorul executiv al ASC Sepsi OSK a refuzat să răspundă la întrebările noastre.

Deși prin decizia guvernului ungar din 20 decembrie 2016 au fost alocați 1 miliard de forinți (circa 3 milioane de euro) Academiei Sportive de la Sf. Gheorghe, Asociația de Fotbal din Ungaria nu a semnat contract cu asociația sportivă Sepsi OSK.

Au așteptat înregistrarea firmei Sepsi OSK SA pe 7 aprilie 2017. Nici nu s-a uscat bine cerneala de pe actele de înregistrare cînd pe 12 aprilie au și semnat contractul de sponsorizare.

Vechiul stadion din Sf. Gheorghe care a primit nocturnă nouă. Foto: Zoltán Sipos

Investiție din Ungaria și nocturnă din Slovacia în stadionul de stat din România

Conform contractului Sepsi OSK SA și-a asumat renovarea vechiului stadion municipal: în locația neglijată a devenit imperios necesară încălzirea gazonului și instalarea nocturnei, deoarece Sepsi OSK joacă acum în Liga 1. Testul instalației de nocturnă care a costat 400.000 de euro a avut loc în iulie 2018.

Vreme îndelungată în complexul acesta nu a investit nici Sepsi OSK, nici statul maghiar: stadionul din cartierul Semeria este în proprietatea statului român, prin Ministerul Tiuneretului şi Sportului. Totuși, consiliul local a votat trecerea stadionului în proprietatea administrației locale la sfîrșitul lui noiembrie 2018, iar acum se așteaptă acordul ministerului.

De ce a fost nevoie de această investiție? ”Ne-au asigurat o anumită perioadă de acomodare în timpul căreia am făcut încălzirea și iluminația” – a declarat în iunie 2018 directorul clubului, Samu Csinta.

”Nu suntem nou-veniți, trebuie să ne ocupăm de investițiile necesare pentru sezonul următor. Poate găsim variante pentru încălzirea gazonului, dar nocturna nu putem s-o facem, de aceea statul primește o instalație de iluminat din partea Sepsi OSK (n. red – conform surselor noastre stadionul a primit nocturnele vechi ale DAC din Dunajska Sreda). Nu negăm că facem asta în speranța că stadionul ajunge în scurt timp în proprietatea municipalității și atunci și banii vor ajunge la loc bun”, a spus Csinta înainte de preluare.

Firma familiei unui apropiat al lui Viktor Orban, cea care proiectează stadionul din Sf. Gheorghe

Din contractul semnat cu AMF reiese și că din sprijinul financiar de 1 miliard de forinți clubul plănuiește să cheltuie cca 150 de milioane de forinți, celelalte 850 de milioane vor să le investească în infrastructură. Sepsi OSK își asumă să creeze un birou, să-și completeze personalul administrativ și mijloacele profesionale și pregătește construirea unui stadion nou cu 5-6.000 de locuri în afara orașului (n.red. – ulterior, numărul locurilor a crescut la 7.000).

Se ridică întrebarea ce va fi cu stadionul Sepsi OSK: deși contractul semnat cu AMF a expirat la sfîrșitul lui 2018, planurile stadionului nu au fost predate nici la sfîrșitul lui noiembrie de către firma de proiectare din Ungaria apropiată de Lőrinc Mészáros.

La sfîrșitul lui noiembrie, când am fost la locul respectiv, au fost construite două terenuri de antrenament, iar în cazul stadionului fuseseră terminate doar lucrările pregătitoare, deci aprobarea locației cu 7.000 de locuri și construcția rămîne pe anul viitor. Firește, dacă AMF prelungește contractul cu Sepsi OSK.

Numele lui Lőrinc Mészáros a apărut încă în perioada planificării: proiectantul este firma Fejér Tervező és Mérnökiroda Kft., o afacere a copiilor lui Mészáros.

Proiectul e deja în întârziere

În buget, pentru servicii de inginerie au fost prevăzute cca. 10 milioane de forinți, dar se pare că proiectul întîrzie. În interviul din 7 iunie 2018 Samu Csinta a declarat că e optimist că pachetul de proiecte va fi finalizat în cîteva zile.

Cu toate acestea, când am fost în noiembrie la Sf. Gheorghe, Dávid Kertész, directorul executiv al Sepsi OSK SA, a spus că proiectele nu sunt finalizate nici pînă la acel moment. Ne-am întâlnit întâmplător: noi priveam terenurile când a apărut acesta și de-a lungul discuției de cîteva minute ne-a dat informații despre investiții.

Am întrebat și cine va construi stadionul. Ne-a răspuns că investitorul nu este cunoscut încă și că în problema asta decizia se va lua în Ungaria.

Pe 29 noiembrie cînd l-am sunat și i-am solicitat un interviu, Kertész a semnalat că nu poate răspunde întrebărilor noastre.

În noiembrie 2018 aşa arăta lotul unde se va construi noul stadion. Foto: Zoltán Sipos

Terenul este proprietatea investitorului din Ungaria

Complexul compus dintr-un teren central și mai multe terenuri de antrenament se va construi la periferia nord-estică a orașului, pe terenurile de lîngă Arena Sepsi. Terenurile care au o suprafață totală de 98.000 de metri pătrați se află în proprietatea Hodut Rom SRL și firma le dă în chirie pe un timp nedeterminat pentru Sepsi OSK SA. Nu știm cât costă chiria: dintre documentele puse la dispoziția noastră de AMF lipsește anexa despre chirie.

În afară de cei 1 miliard de forinți primiți în primăvara lui 2017, Sepsi OSK SA a primit încă 1 miliard de forinţi pe 23 martie 2018. Ca și în cazul primei finanțări, sprijinul a fost alocat AMF-ului printr-o hotărâre a guvernului ungar.

În 2017 a avut loc procesul de calificare a terenului ca obiectiv sportiv, de proiectare a noului stadion și de autorizare a acestuia, iar în 2018 ar fi trebuit să înceapă construcția. Dar nu s-a întîmplat așa: la sfîrșitul anului s-au construit terenurile de antrenament, au fost făcute lucrările de pământ, dar lucrările de fundație încă n-au început.

Asta poate fi o problemă, deoarece ambele contracte de finanțare au expirat pe 31 decembrie 2018, deci după data asta nicio plată nu se mai poate deconta din finanțarea amintită. Cu toate ca nu avem dubii asupra faptului ca ambele contracte vor fi prelungite, în prezent nu avem nici o informație cu privire la un asemenea amendament scrie sport.hotnews.ro
Traducere de Péter Demény

Proiectul a fost finanţat de fondul pentru jurnalism de investigaţie european IJ4EU.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *