Cum a supraviețuit un bebeluș timp de 80 de ore, sub dărâmăturile unei clădiri

kenya building collapse web 71713700

O fetiță de șase luni a fost salvată marți de sub dărâmăturile unui imobil din Nairobi care s-a prăbușit vineri noaptea, omorând 23 de persoane, a informat Crucea Roșie din Kenya, relatează EFE, menționând că operațiunile de salvare continuă, iar bilanțul victimelor este în creștere.

Fetița, care a rămas printre dărâmături timp de 80 de ore, era înfășurată într-o pătură, “deshidratată și fără nicio rană vizibilă”, a explicat Crucea Roșie. Copilul fost transferat imediat la unul dintre principalele spitale ale capitalei, pentru a primi îngrijiri. Autoritățile au reușit, deocamdată, să-l localizeze pe tatăl fetiței.

Peste 60 de persoane au fost declarate dispărute după prăbușirea clădirii situate într-un cartier sărac al orașului. Tragedia s-a produs din cauza ploilor torențiale din ultimele zile, precum și a materialelor de proastă calitate din care a fost realizată construcția.

Proprietarul clădirii a fost reținut luni, după ce surse ale guvernului local au dat asigurări că primăria nu autorizase construcția. Poliția este în căutarea arhitectului și a inginerilor care au ridicat imobilul.

Crucea Roșie a instituit o campanie de strângere de fonduri, alimente și îmbrăcăminte pentru familiile care locuiau în clădire și pentru celelalte persoane afectate de aceste ploi torențiale, cele mai puternice de când a început sezonul ploilor.

Autoritățile au recomandat evacuarea persoanelor din locuințele aflate în apropierea imobilului dărâmat, dar mulți localnici au refuzat întrucât nu aveau unde să meargă.

 

Sursa:realitatea

Categorie: mandri.ro
Tags: daramaturi, kenya, supravieturie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici