Cum a ajuns o familie din Macea să vândă bulionul „pe abonament“

IMG 0149

O familie de agricultori din comuna arădeană Macea prepară un sos de tomate apreciat de atât de mulţi clienţi, încât comercianţii au ajuns în punctul în care iau comenzi din timp pentru a putea satisface cererea.

Membrii unei familii din judeţul Arad prepară un bulion atât de gustos, încă zecile de clienţi pe care şi i-au fidelizat trebuie să-şi facă un fel de abonament pentru a-l putea cumpăra. Comercianţii produc marfa în baza unor comenzi, pe care cumpărătorii le plasează din timp, şi o livrează în ordinea „înscrierilor“.

„Bulionarii“, membrii familiei Mariţa, spun că prepară paste de tomate de aproape 30 de ani, după o reţetă transmisă din tată-n fiu. Au culturi în comuna arădeană Macea şi, în afara celor câteva sute de litri de bulion, mai vând şi roşii brute.

„Familia mea face bulion din anul 1987, de când ne-am mutat aici, în Macea. Noi venim din judeţul Satu-Mare, comuna Turţ. Acolo părinţii mei se ocupau cu cultivarea căpşunilor. Apoi, ajunşi în Macea, au început să se ocupe cu roşiile şi cu această pastă de tomate. Eu moştenesc prepararea lui şi duc tradiţia mai departe“, spune Florin Mariţa (33 de ani).

Bulionul este vândut de acasă „abonaţilor“, dar şi în pieţe, la festivaluri şi câteodată la târguri. Reţeta, spun cei din familia Mariţa, este una în care se pune multă pasiune şi dragoste.

„Roşiile coapte bine se spală, se curăţă şi se taie în patru. Apoi se pun la fiert cu o mână de sare. Se macină pentru a se obţine zama, apoi aceasta se pune din nou la fiert. Se condimentează cu ardei, cu ţelină, pătrunjel, o ceapă, busuioc. Acest bulion se foloseşte, în special, la mâncăruri. Dar merge şi după o mahmureală, combinat cu puţină votcă sau ţuică de casă. De asemenea, sucul de roşii cu conservanţi poate fi înlocuit cu succes de acest bulion“, mai spune Florin Mariţa.
 

Arădeanul îi ajută pe părinţi la prepararea bulionului în timpul liber, când nu lucrează la fabrică, într-un domeniu fără legătură cu agricultura. Spune că veniturile familie din bulion nu-i ajută totuşi pe toţi să ducă un trai decent.

  Arădean trimis în judecată pentru că a condus un Audi neînmatriculat

Cei din familia Mariţa prepară anual aproximativ 700 de litri de bulion sau suc de roşii, cum îi mai spun, cu 10 lei litrul. Prepararea pastei durează câteva ore. Îl pun la păstrare în încăperi răcoroase. În ceea ce priveşte investiţia, Grigore Mariţa, tatăl lui Florin, cel care a pus bazele afacerii, spune că şi costurile şi munca sunt pe măsură.

„În acest an, am dat doar pe folia pentru seră 680 de lei, mai sunt costurile cu seminţele şi răsadurile. Pot spune că pentru a avea roşii şi apoi bulion investim pe sezon între 1.200 şi 2.000 lei, în funcţie de ce ne mai trebuie în seră. Acum vindem litru de bulion cu 10 lei, iar kilogramul de roşii cu 4 lei“, spune Grigore Mariţa.

Sutele de litri de bulion se vând foarte bine, iar cei mai mulţi clienţi apar iarna. „Acum am comandă de 30-40 de litri. Am oameni care sunt abonaţi la bulionul făcut de noi. Vin cu comanda, iar noi le facem cât vor. Începem cu prepararea bulionului de la sfârşitul lunii iunie şi îl facem până toamna târziu când sunt roşii. Mare succes are iarna, când este foarte căutat pentru mâncare“, mai spune arădeanul.

Cei care fac comandă de bulion la familia Mariţa spun că termină foarte repede pasta delicioasă acasă, în gospodărie. „Eu folosesc mult la mâncare. Facem supă de roşii din el. Uneori copiii îl beau rece, ca pe suc. Este foarte sănătos. Noi cumpărăm de ani de zile de la familia respectivă. Îi găsim în piaţă şi le dăm comandă“, spune Roberta Mitru.

Comună celebră încă din comunism

Roşiile din Macea sunt foarte apreciate încă din perioada comunistă. Din comuna arădeană erau transportate în toată România cantităţi uriaşe de tomate. „Zona este cunoscută ca mare producător de roşii încă de pe vremea lui Nicolae Ceauşescu, când de aici se exportau mii de vagoane de tren încărcate cu tomate“, susţine Ciprian Otlăcan, primarul comunei Macea.

Sursă: Adevărul 

Categorie: arad
Tags: bulion, familia, macea, marita, preparare, stiri arad

2 comentarii. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici