Comisia Europeană – verificari la Petrom, Transgaz şi Romgaz

Petrom OMV

Inspectori ai Comisiei Europene au efectuat verificări inopinate la companii din domeniul gazelor din România suspectate de practici neconcurenţiale, anunţă Executivul UE, fiind vizate, potrivit agenţiei Reuters, companiile Transgaz şi Romgaz.

 

Comisia Europeană a făcut verificări şi la OMV Petrom, iar potrivit unor surse din piaţă, citate de Ziarul Financiar, telefoanele şi calculatoarele membrilor din conducerea executivă a Petrom ar fi fost ridicate pentru verificări.

 

Inspectori ai Comisiei Europene au efectuat verificări inopinate la companii din domeniul gazelor din România suspectate de practici neconcurenţiale, anunţă Executivul UE, fiind vizate companiile Transgaz şi Romgaz şi Petrom. Potrivit Ziarului Financiar, care citează surse din piaţă, telefoane mobile şi calculatoare au fost ridicate pentru verificări informatice.

 

Consiliul Concurenţei spune că este o premieră asistenţa pe care instituţia o acordă inspectorilor de la Comisia Europeană, mai notează Ziarul Financiar.

 

“Consiliul Concurenţei a asistat, pentru prima dată, Comisia Europeană în inspecţia inopinată desfăşurată la sediile companiile Transgaz, Romgaz şi OMV Petrom. Consiliul Concurenţei are obligaţia de a sprijini acest tip de acţiuni în baza reglementărilor legale europene. Cazul vizează posibile încălcări ale Tratatului de Funcţionare a Uniunii Europene şi este investigat în exclusivitate de Comisia Europeană. Autoritatea română de concurenţă a efectuat demersurile naţionale pentru obţinerea autorizaţiilor legale astfel încât, în caz de obstrucţionare a acţiunii Comisiei Europene să poată fi solicitat sprijinul organelor de poliţie”, au comunicat reprezentanţii biroului de presă ai Consiliului Concurenţei.

 

“Comisia Europeană poate confirma că, în data de 6 iunie, oficiali ai instituţiei au efectuat inspecţii neanunţate la sedii ale unor companii din România active în domeniul furnizării şi transportului de gaze naturale”, informează un comunicat oficial.

  Numai puţin de nouă răniţi, între care doi foarte grav, după ce un autoturism a intrat într-un microbuz la Cluj

 

“Comisia Europeană exprimă preocuparea că unele companii ar fi încălcat reglementările concurenţiale europene care interzic activităţile de tip cartel şi practicile restrictive de afaceri şi/sau abuzul de poziţia dominantă pe piaţă. Comisia Europeană investighează potenţiale practici anticoncurenţiale privind transportul şi alimentarea cu gaz natural în România, legate în special de un presupus comportament anticoncurenţial care ar viza blocarea exporturilor de gaz din România spre alte state membre UE”, precizează Executivul UE.

 

La verificări, inspectorii Comisiei Europene au fost însoţiţi de reprezentanţi ai autorităţilor competente din România.

 

Inspecţiile inopinate sunt o etapă preliminară în ancheta privind practici neconcurenţiale.

 

Comisia Europeană nu dezvăluie numele companiilor de gaze vizate, dar, potrivit agenţiei Reuters, verificările vizează Romgaz şi Transgaz.

 

 

Sursa:mediafax

Categorie: mandri.ro
Tags: comisia, europeana, petrom, transgaz, verificari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici