Cod roşu de intervenţie la Suceava: accident cu morţi şi răniţi, una dintre maşini fiind condusă de un călugăr

acci

Un grav accident de circulație a avut loc sâmbătă seară, pe DJ 209 C, în satul Paltinu, comuna Brodina. O persoană a murit, iar alte opt au fost rănite după ciocnirea violentă dintre două mașini.

Din primele informații, bărbatul mort este Gheorghe Covașă, de 79 de ani, care se afla într-o mașină condusă de ginerele său și în care se mai afla nepotul său de cinci ani.

Mașina cealaltă era condusă de un călugăr. Se pare că acesta a condus cu viteză, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului, mașinile s-au ciocnit și autoturismul condus de călugăr, un Mitsubishi Pajero, a ajuns într-un șanț adânc de patru metri.

Patru dintre victime au suferit leziuni grave, iar patru leziuni ușoare.

Potrivit șefului ISU Suceava, generalul de brigadă Ion Burlui, având în vedere numărul mare de victime, ISU Suceava a declanşat Planul Roşu de Intervenţie.

„În aceste condiţii, la nivelul judeţului s-a activat Planul Roşu de Intervenţie, iar la faţa locului au fost trimise 2 autospeciale pentru descarcerare şi 7 ambulanţe (2 SAJ şi 5 SMURD – din care una de Terapie Intensivă Mobilă şi Autospeciala de Transport Persoane şi Victime Multiple ATPVM). La o primă evaluare a victimelor, 4 dintre răniţi erau în stare gravă (cod roşu), 4 erau pe picioarele lor, cu leziuni mai puţin grave (cod galben), iar una dintre victimele încarcerate era inconştientă (cod negru). Este vorba despre un bărbat în vârstă de 79 de ani, pentru care s-a declarat decesul la faţa locului. După ce salvatorii au luat măsurile de siguranţă specifice în cazul producerii accidentelor rutiere, concomitent cu extragerea persoanelor încarcerate, acordarea primelor îngrijiri medicale şi trierea răniţilor, victimele au fost transportate la Centrul de Primire Urgenţe al Spitalului Rădăuţi. De acolo, cele 4 persoane în stare gravă au fost aduse la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava”, susține purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

  Scene de infarct la un bal din Bacău (video)

 

Polițiștii au ajuns la locul respectiv și continuă cercetările.

sursa: suceavanews.ro;

Categorie: mandri.ro
Tags: accident, calugar, masini, morti, raniti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici