Cionca şi Falcă organizează un circuit gastronomic care începe în mai şi se termină în decembrie

iustin cionca gheorghe falca

Consiliul Judeţean, primăriile din judeţ şi Primăria Municipiului Arad vor organiza un circuit gastronomic.

„Am prezentat astăzi, alături de primarul Aradului, Gheorghe Falcă, Circuitul Gastronomic Arădean. Este cel mai ambiţios circuit gastronomic organizat la Arad, de Consiliul Judeţean, primăriile din judeţ şi Primăria Municipiului Arad. Din 5 mai până în 15 decembrie, în fiecare sâmbătă, Consiliul Judeţean, prin Centrul Naţional de Informare Turistică Arad, organizează excursii în judeţ pentru degustarea de produse locale şi cunoaşterea istoricului şi specificului locului. Excursiile sunt contra cost, plata se va realiza direct la gazda care ne primeşte, respectiv în mijlocul de transport cu care se face deplasarea. Continuăm şi extindem astfel programele iniţiate de Consiliul Judeţean Arad anul trecut”, a punctat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Programul porneşte în data de 5 mai, la Pecica, şi se încheie în 15 decembrie, la Săvârşin, cu tăiatul tradiţional al porcului. În acest sens, în fiecare sâmbătă, se vor organiza grupuri care, contra cost, vor putea vizita câte o localitate cu specific gastronomic din judeţ, vor face degustări şi vor participa la evenimente pentru cunoaşterea Aradului.

„Ne dorim să colectăm date pentru a scrie o carte despre gastronomia arădeană. De asemenea, ne-am propus să convingem comercianţii să introducă în meniul lor produse tradiţionale. Avem o zestre bogată în gastronomie şi datorită faptului că Aradul este reprezentat de o mulţime de etnii, fiecare cu specific gastronomic propriu”, a declarat Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad.

În paralel, Consiliul Judeţean împreună cu Primăria Arad, vor continua organizarea Târgurilor „Produs în Arad” şi „Ziua Turismului Arădean”.

În ziua de 7 iulie, vom organiza Ziua Turismului Arădean, în Parcul Eminescu. „Avem deja foarte mulţi participanţi de anul trecut care, după succesul evenimentului din 2017, au confirmat participarea şi acum”, a conchis Iustin Cionca, preşedintele CJA.

Categorie: mandri.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici