Ciobanii ameninţă cu protestele

protest ciobani

Dacă Legea vânătorii nu va fi modificată până la sfârșitul lunii ianuarie 2016, ciobanii vor relua protestele în Capitală, a anunțat, luni, Federația Agrostar, într-un comunicat remis Agerpres.

“Protocolul încheiat între Comisia pentru Agricultură din Camera Deputaților, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Federația Agrostar în vederea modificării Legii 407/2006 modificată și completată, prin Ordonanță de Urgență, în urma protestului crescătorilor de ovine și caprine, nu rezolvă toate carențele legii.

Astfel, în continuare rămâne Art. 4 (1) — “Nimeni nu are dreptul de a vâna pe terenul proprietatea altuia fără a avea asupra sa autorizația de vânătoare”. Ceea ce înseamnă că, în continuare, fermierilor le poate fi tulburată posesia, legea permițând acest lucru. Nici problema despăgubirilor nu a fost rezolvată. Crescătorii de animale nu sunt despăgubiți de către asociațiile de vânători care se ocupă de fondurile de vânătoare, atunci când animalele sălbatice din fondul de vânătoare de care aceștia au grijă le atacă stânele sau le distrug recoltele. Prin urmare, considerăm că s-a făcut un mic pas în rezolvarea situației, dar așteptăm cu interes ‘constituirea grupului de lucru’, convenită prin Protocol, pentru a putea trece la modificarea legii, grup de lucru care încă nu s-a constituit. Dacă până la sfârșitul lunii ianuarie 2016 legea nu va fi modificată, crescătorii de ovine și caprine afiliați la Agrostar sunt hotărâți să reia protestele’, a declarat secretarul general al Federației Agrostar, Horațiu Raicu.

Federația AGROSTAR a făcut un prim pas, prin propunerile avansate de Sindicatul Crescătorilor de Ovine și Caprine din România, materializate într-un proiect de lege depus în Parlament.

  Obscenitate publica la patrat: Adrian Nastase promovat de ICR

Mii de ciobani au protestat marți, 15 decembrie, la Parlament, față de prevederile Legii vânătorii care reduc numărul de câini pe care crescătorii de animale îl pot folosi pentru protejarea stânii și interzic înființarea, întreținerea sau recoltarea culturilor agricole fără asigurarea protecției faunei de interes cinegetic.

 

Sursa: www.cotidianul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici