Cine este generalul Gelaledin Nezir, omul care a organizat funeraliile Regelui Mihai

61929098

Omul din spatele funeraliilor Regelui Mihai este generalul Gelaledin Nezir, actualul șef de cabinet al ministrului Apărării, Mihai Fifor.

El s-a ocupat și de funeraliile Reginei Ana și ar fi fost solicitat de Casa Regală special pentru acest eveniment.

„O plecăciune sau un salut ostăşesc pentru generalul Gelaledin Nezir, care a coordonat toate ceremoniile şi toate instituţiile implicate – de la Casa Regală, până la Armată, Jandarmerie, SMURD. Domnia sa s-a ocupat şi de funeraliile Reginei Ana şi, din ce ştiu, a fost solicitat expres de Casa Regală pentru cunoştinţele sale de protocol. E din Constanța, a făcut liceul militar la Sibiu şi multă multă şcoală după aceea, are o carieră impresionantă, deşi e foarte tânăr (52 de ani). Acum e şeful de cabinet al Ministrului Apărării”, a scris jurnalista Cristina Bazavan, pe contul său de Facebook.

Este primul general turc al României şi a ocupat funcţii importante în Ministerul Afacerilor Interne, la MapN sau în Ministerul Justiţiei, scrie mediafax.ro

Gelaledin Nezir a fost decorat de mai multe ori în cariera sa. În 2004, a primit Ordinul Naţional „Pentru merit” în grad de Cavaler; 2002 – Semnul onorific „În serviciul Patriei”, pentru ofiţeri, XV ani de activitate – 2002. În 2007 – Semnul onorific „În serviciul Patriei”, pentru ofiţeri, XX ani de activitate și Emblema de Onoare a Armatei României. În 2008 – Emblema de Onoare a Forţelor Terestre.

Regele Mihai a fost înmormântat sâmbătă, la Curtea de Argeș. El a murit în data de 5 decembrie, la vârsta de 96 de ani, în locuința sa din Elveția.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici