Cermeiul, în vacanță cu destule incertitudini. Cele mai mari sunt legate de păstrarea jucătorilor de la UTA

Niciun comentariu

După clipele de bucurie trăite în weekend în urma promovării în Liga a 3-a, cermeianii își programează concediile. De fapt, chiar la mijlocul acesti săptămâni, frații Rusu și Norbi Varga, însoțiți de familii, vor ajunge pe litoralul românesc, drept pentru care masa festivă anunțată de conducere a fost amânată. În schimb, fotbaliștii vor trece pe la casierie pentru ultimele salarii și prima de obiectiv, ce a mai crescut chiar ieri cu 2000 de lei de echipă. „Chiar aș vrea să le mulțumesc tuturor celor care ne-au ajutat, indiferent că au apărut lângă echipă sau au rămas în umbră”, a ținut să menționeze Petre Bulza.

Președintele Cermeiului anunță că reunirea echipei în vederea pregătirii primei stagiuni din istorie în eșalonul trei va avea loc în jurul datei de 20 iulie. Probabil, Mircea Aslău va fi confirmat pe banca tehnică, în timp ce la nivel de lot sunt multe de clarificat. Vorbim în special despre jucătorii împrumutați de la UTA, pe care Roland Nagy îi ia în calcul în acest moment al sezonului. „Să nu uităm că mai avem jucători și la Cermei, care au evoluat constant bine și care au obținut o frumoasă performanță sâmbătă. Chiar vreau să-i felicit pe această cale, atât pe ei , cât și pe cei din conducere și din staff. E un rezultat pozitiv pentru ei și fotbalul arădean. Jucătorii noștri de împrumutați la Cermei merită și ei o vacanță, însă ținem cont de ei” , a spus antrenorul UTA-ei ieri dimineață, referindu-se în principal la fotbaliștii tineri: Suslak, Cotoc, Ghergar și Dani Bulza. Norbi Varga ar fi al cincilea fotbalist împrumutat pe Teuz, în timp ce celălalt Varga, Mark, a plecat în urmă cu zece zile în SUA. „Bineînțeles că nu vrem să distrugem acest grup, o să purtăm discuții cu conducerea UTA-ei să vedem sub ce formă pot continua cu toții la Cermei. Înainte de toate, însă, trebuie să avem noi o discuție internă la nivel de conducere”, a recunoscut Petre Bulza.

Dar, mai sunt și alte contracte de reînnoit la proaspăta divizionară a treia, dar și rezolvarea situației unui alt fotbalist împrumutat, ineuanul Purece.

Category: Arad
Tags: ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Meniu