Ce spune Obama despre masacrul din clubul de gay din Orlando

orlando pulse attack

Președintele american, Barack Obama, a condamnat duminică drept “un act de teroare și de ură” cel mai sângeros atac armat din istoria Statelor Unite, care a făcut 50 de morți într-un club de noapte gay din Orlando, statul Florida, transmite AFP, citează Agerpes. Statul Islamic a revendicat atacul.

 

“Niciun act de teroare și de ură nu poate schimba cine suntem”, a declarat președintele într-o scurtă alocuțiune din direct de la Casa Albă.

 

Președintele Barack Obama a afirmat că “FBI (poliția federală) a făcut bine că a deschis o anchetă pentru terorism”.

 

El a mai ordonat ca drapelele de pe toate clădirile federale să fie coborâte în bernă ca omagiu adus victimelor.

 

Atacatorul a fost identificat de mass-media ca Omar Mateen, un cetățean american de origine afgană, în vârstă de 29 de ani. El a acționat singur și a fost ucis într-un schimb de focuri cu poliția.

Potrivit CNN și BBC, Omar Mateen a sunat la 911 înainte de atac și a jurat credință grupării jihadiste Statul Islamic.

 

Pe lângă cele 50 de persoane care și-au pierdut viața, alte 53 au fost rănite, potrivit ultimului bilanț prezentat de autorități, care au lansat un apel la donatorii de sânge.

 

 

Sursa:dcnews

Categorie: mandri.ro
Tags: atac, barack obama, club, florida, gay, orlando, terorist

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici