Căutat de câţiva ani, Florian Walter va fi adus în această seară în ţară din Emiratele Arabe Unite

florian walter

Omul de afaceri Florian Walter, acuzat de evaziune fiscală şi spălare de bani, se află în custodia Poliţiei Române şi urmează să fie adus în România sâmbătă seara.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că omul de afaceri Florian Walter, se află în custodia Poliţiei Române şi va fi adus în România din Emiratele Arabe Unite, sâmbătă seara.

Florian Walter, proprietarul companiei Romprest, a fost arestat în Emiratele Arabe Unite la solicitarea autorităţilor române, unde s-au început procedurile de extrădare, în vederea cercetării sale în dosarul în care este acuzat de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Magistraţii de la Tribunalul Prahova, instanţă pe rolul căreia a fost înregistrat dosarul penal care are ca obiect “extrădarea activă”, au admis în luna iunie 2015, cererea formulată de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul Naţional Interpol pentru extrădarea lui Florian Walter, în vederea punerii în executare a mandatului de arestare preventivă emis în lipsă pe numele acestuia, în 15 mai 2015.

UserMatchgeneric?ttd pid=admeta uk&ttd tpi=1

Florian Walter este dat în urmărire internaţională din 19 mai, în baza unui mandat emis de Tribunalul Prahova. Omul de afaceri este căutat din 15 mai 2015, după ce instanţa a emis pe numele lui mandatul de arestare în lipsă, în urma unor percheziţii care au avut loc în 6 mai. La sfârşitul lunii mai, 18 persoane au fost trimise în judecată de procurorii DIICOT Ploieşti în dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani în care este implicată compania Romprest, controlată de Florian Walter, în cazul acestuia procurorii dispunând continuarea cercetărilor într-un dosar separat.

  A încetat din viaţă cea mai vârstnică persoană din lume

Cele 18 persoane sunt acuzate de evaziune fiscală, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat, printre acestea numărându-se şi unul dintre finanţatorii clubului de fotbal Petrolul Ploieşti Nicolae Capră. Totodată, SC Compania Romprest Service SA apare ca parte responsabilă civilmente în acest caz.

Florian Walter este suspectat că a iniţiat şi coordonat o grupare suspectată de evaziune fiscală şi spălare de bani, operaţiuni financiare în care este implicată Compania Romprest Service, alături de alte societăţi comerciale, între care unele considerate firme-fantomă.

Potrivit procurorilor, în perioada 2012 – 2013, firma Romprest ar fi fost implicată într-un lanţ de tranzacţii comerciale fictive al căror rol era fie de a reduce baza de impozitare, fie de a beneficia de returnări ilegale de TVA. Astfel, procurorii anchetează modul în care Romprest angaja forţa de muncă folosită în oraşele în care societatea are contracte pentru salubrizare cu autorităţile publice locale.

Anchetatori au stabilit că mare parte dintre angajaţii firmei de salubritate lucrau la negru, iar pentru a justifica şi a deduce banii plătiţi muncitorilor, Romprest încheia contracte cu alte firme, care la rândul lor încheiau contracte cu alte societăţi, până se ajungea la “un eşalon patru”.

sursa: www.mediafax.ro; foto: www.prosport.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: adus in tara, dat in urmarire, emirate, florian walter, walter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici