Cât câştigă cel mai în vogă agent de jucători din lumea fotbalului

minge

Mino Raiola este cel mai în vogă agent de jucători din lumea fotbalului, după ce în această vară a intermediat transferurile lui Zlatan Ibrahimovic şi Henrikh Mkhitaryan la Manchester United, iar acum se pregăteşte să-l ducă şi pe francezul Paul Pogba la gruparea pregătită de Jose Mourinho.

Sub contract cu Raiola se află şi Mario Balotelli şi Romelu Lukaku, doi atacanţi care foarte probabil vor schimba echipele în această vară, iar mutările îi vor aduce venituri importante şi agentului italian.

 

Conform The Sun, Raiola a încasat din fotbal nu mai puţin de 300 de milioane de euro, adică mai mulţi bani decât a reuşit să strângă Lionel Messi de-a lungul carierei în care a câştigat deja cinci Baloane de Aur.

 

Raiola activează ca agent de jucători de la sfârşitul anilor ’80 şi a început să-şi facă cu adevărat un nume în momementul în care a intermediat trecerea lui Pavel Nedved de la Sparta Praga în Serie A, la Lazio Roma, după Euro 1996. 20 de ani mai târziu, Mino Raiola reprezintă zeci de jucători şi are anual venituri de ordinul zecilor de milioane de euro.

 

 

Iar influenţa italianului e una imensă. În cartea “Leading”, lansată de Sir Alex Ferguson în 2015, fostul manager al lui Manchester United a explicat cum a ajuns Pogba să semneze cu Juventus din postură de jucător liber de contract. Scoţianul spuine că nu a putut ajunge la o înţelegere cu Raiola, care îl reprezenta deja pe francez deşi era încă necunoscut şi avea doar 18 ani.

“Sunt doar unul sau doi agenţi de fotbalişti pe care pur şi simplu nu îi plac. Iar Mino Raiola, agentul lui Paul Pogba, e unul dintre ei.

  Obligatiile politistului rutier fata de soferul oprit in trafic pentru control. Cum va puteti apara de eventualele abuzuri

 

N-am avut încredere în el din primul moment… A devenit agentul lui Zlatan Ibrahimovic de când a început să joace la Ajax, iar ulterior a ajuns să-l reprezinte de Pobga, care avea doar 18 ani în acel moment.

 

Aveam un contract pe trei sezoane cu Pogba şi o opţiune de prelungire petru încă un an, pe care eram dispuşi să o activăm. Dar a apărut Raiola în peisaj şi prima întâlnire a fost un fiasco.

 

Eu şi el eram ca uleiul şi apa. De atunci totul s-a rupt pentru că Raiola a reuşit să se apropie de Paul şi de familia sa, iar fotbalistul a semnat cu Juventus”, povesteşte Raiola.

 

Cele mai importante transferuri realizate de Mino Raiola:

 

1988: Frank Rijkaard – de la Sporting Lisabona la Milan

1993: Dennis Bergkamp – de la Ajax la Inter

1996: Pavel Nedved – de la Sparta Praga la Lazio

2001: Pavel Nedved – de la Lazio la Juventus

2004: Zlatan Ibrahimovic – de la Ajax la Juventus

2006: Zlatan Ibrahimovic – de la Juventus la Inter

2009: Zlatan Ibrahimovic – de la Inter la Barcelona

2010: Robinho – de la Manchester City la AC Milan

2010: Mario Balotelli – de la Inter la Manchester City

2010: Zlatan Ibrahimovic – de la Barcelona la Milan

2012: Zlatan Ibrahimovic – de la Milan la PSG

2013: Mario Balotelli – de la Manchester City la Milan

2014: Mario Balotelli – de la Milan la Liverpool

2016: Zlatan Ibrahimovic – liber de contract la Manchester United

2016: Henrikh Mkhitaryan – de la Borussia Dortmund la Manchester United

Sursă: Mediafax

 

 

Categorie: mandri.ro
Tags: agent, fransferuri, jucari, lumea fotbalului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici