Castelele Peleș și Pelișor, închise mai multe zile pentru desfășurarea funeraliilor Reginei Ana

castelul peles

Castelele Peleș și Pelișor aflate pe domeniul regal din stațiunea prahoveană Sinaia vor fi închise, săptămâna viitoare, timp de mai multe zile, pentru pregătirea și desfășurarea funeraliilor Reginei Ana.

Potrivit unui comunicat emis de Muzeul Național Peleș, Castelul Peleș va fi închis săptămâna viitoare de luni până joi inclusiv, urmând ca de vineri până duminică să poată fi vizitat în intervalul orar 9.15 — 16.15 (ultima intrare).

În Holul de Onoare al castelului va fi depus, marți după-amiază, sicriul cu trupul Reginei Ana care va rămâne aici până miercuri, când va fi transportat, în cursul serii, la Sala Tronului din Palatul Regal aflat în București.

De asemenea, Castelul Pelișor va fi închis de luni până miercuri inclusiv, putând fi apoi vizitat, de joi până duminică, în intervalul orar 9.15 — 16.15 (ultima intrare).

Conducerea muzeului anunță, totodată, că a fost anulat concertul programat să aibă loc sâmbătă 6 august, fiind anulate și vizitele programate în perioada 9-11 august.

La Castelul Peleș a fost deschisă, în vestibul, o carte de condoleanțe care va fi la dispoziția publicului timp de 40 de zile

sursa agerpress.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: holul de onoare, importante, peles, pelisor, regina ana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici