Canadienii așteaptă în medie 18 săptămâni pentru a ajunge pe masa de operație

g8MKRHg

Timpul mediu de așteptare pentru canadienii care au nevoie de o intervenție chirurgicală necesară sau de alt tratament terapeutic rămâne stagnant pentru al treilea an consecutiv, la nivelul de 18,3 săptămâni, crescând ușor de la 18,2 săptămâni în 2014, potrivit unui raport citat de agenția de presă Xinhua.

În anul 1993, timpul de așteptare a fost de doar 9,3 săptămâni, se spune în raportul publicat marți de Institutul Fraser, un grup de reflecție canadian independent și non-partizan.

Raportul, un studiu anual al medicilor din întreaga țară, examinează timpul total de așteptare cu care se confruntă pacienții monitorizați de 12 specialități medicale.

“Aceste perioade de așteptare îndelungate nu sunt rezultatul cheltuielilor insuficiente, ci sunt cauzate de politicile slabe”, susține raportul.

Printre specialitățile cu cel mai îndelungat timp de așteptare de la sesizarea problemei până la tratamentul chirugical se numără chirurgia ortopedică care se referă la tratarea bolilor legate de oase, articulații și mușchi, care este de 35,7 săptămâni.

Aceste perioade de așteptare din Canada pentru tratamentul medical necesar nu sunt niște inconveniente minore, ele putând duce la durere și suferință pentru pacienți, la pierderi în productivitatea muncii, la diminuarea calității vieții și, în cele mai grave cazuri, la invaliditate și chiar la deces.

Cu durate mai mici de așteptare se confruntă pacienții cu recomandare de tratament oncologic cu radiații — 4,1 săptămâni și cei care au nevoie de tratament de oncologie medicală — 4,5 săptămâni.

sursă: www.agerpres.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: Canada, doctori, operatii, spitale, timp mediu de asteptare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici