Căldura, motiv de ceartă în familiile românilor. Câte grade avem în casă

caldura

Un român din patru a fost nevoit să împrumute bani de la familie, prieteni sau instituţii bancare pentru a plăti factura la încălzire. Deși aproape șase din zece (58%) consumatori casnici din România sunt preocupați de costul facturilor la energie, 43% nu iau măsurile necesare pentru a gestiona mai eficient încălzirea locuinței.

Cat de cald e in casle romanilor si de la ce se cearta cel mai des

40% dintre români sunt nevoiți să prioritizeze economiile în detrimentul menținerii nivelului de confort, prin limitarea gradului și frecvenței cu care își încălzesc locuințele, arată studiul Honeywell „Obiceiuri privind încălzirea locuinței”, realizat pe un eșantion de peste 800 de proprietari de locuințe din întreaga țară.

Întrebaţi ce măsură au luat pentru a controla mai bine suma plătită lunar pe factura de încălzire, 56,7% dintre respondenţi au declarat că au luat anumite măsuri.

Astfel, cei mai mulţi români care au dorit să-şi controleze costurile spun că folosesc termostate de cameră pentru a menţine temperatura constantă, iar alţii pornesc căldura doar în camerele unde îşi petrec timpul. Alţi români pornesc căldura doar pentru o perioadă scurtă de timp, folosesc aragazul sau alte surse de încălzire sau nu pornesc aproape deloc căldura şi poartă haine mai groase.

Cât de cald e în casele românilor şi de la ce se ceartă cel mai des

temperaturi in casa 29612800

Întrebaţi ce temperatură ideală încearcă să păstreze pe timpul iernii în casa sau apartamentul pe care îl deţin, cei mai mulţi respondenţi, în proporţie de 61,1%, au declarat că temperatura ideală este cuprinsă între 21 şi 23 de grade Celsius.

20,9 dintre participanţii la studiu au mai declarat că temperatura din locuinţe este cuprinsă între 18 şi 20 de grade Celsius, iar 14,4% au în casă temperaturi cuprinse între 24 şi 26 de grade Celsius.

Un procent de 2,1% dintre români au o temperatură de sub 18 grade Celsius în casă, iar 1,5% preferă temperaturi mai mari de 27 de grade Celsius, mai arată studiul Honeywell.

De ce se ceartă românii pe temperatura din casă

Faptul că aproape 60% din proprietarii nu au posibilitatea tehnică de a ajusta temperatura în fiecare cameră, duce la apariţia certurilor între membri familiei, dar şi între persoanele care locuiesc cu chirie.

certuri 73631000

Spre exemplu, 20,9% dintre respondenţi au declarat că există certuri cu privire la modificarea temperaturii din locuinţă.

  Astăzi încep înscrierile în clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2017-2018

Dintre aceştia, 5,4% s-au certat pentru că soţul/soţia/familia sau colegul de cameră a modificat temperatura stabilită iniţial, iar restul de 15,5% spun că uneori nu se înţeleg în ceea ce priveşte temperatura optimă.

Cei care au declarat că apar conflicte pe tema temperaturii stabilite în locuinţe au fost întrebaţi şi cum se compară acest conflict cu alte surse de conflict din gospodărie, iar cel mai frecvent răspuns a fost certuri pentru curăţenie sau treburi casnice. 

Acestea sunt urmate de certurile pentru becuri aprinse sau stinse în casă, cele legate de temperatura din casă, conflictele legate de computer sau tabletă, dar şi certuri în ceea ce priveşte televizorul. Respondenţii au mai spus că mai apar şi conflicte legate de baie sau duş, mai ales dimineaţa.

conflicte 70629600

Cum reduci costurile cu factura la încălzire

Liberalizarea preţului la gaze va duce la explozia facuturilor la întreţinere, mai ales pentru cei care folosesc centrale termice pe gaz, folosite nu doar pentru încălzirea interiorului locuinţei, ci şi pentru încălzirea apei. Estimările arată că liberalizarea ar putea duce la creşterea facturii chiar şi cu 45%. 

Cei care deţin centrale termice de apartament pot investi circa 2.000 de lei în instalarea unui termostat, care va permite reglarea temperaturii din locuinţe şi va reduce factura la încălzire cu 30 – 40%. Investiţia va fi recuperată în circa doi ani.

Iar proprietarii de locuinţe vor fi interesaţi să caute intrumente de control, de toate felurile, spune Emilia Cerna Mladin, preşedinte al Asociaţiei Auditorilor Energetici pentru Clădiri din România.

“Dacă va creşte preţul la gaze şi asta se preconizează, lumea va începe să fie mai atentă. Evident că facturile vor exploda, şi vom începe să mai punem o hainuţă, să ne interesăm care e temperatura la care nu ne îmbolnăvim şi vom fi mai atenţi la factură. Va creşte interesul pentru instrumente de control, de toate felurile. Dintr-o dată o să fim foarte interesaţi, că nimeni nu se gândea să-si izoleze casa acum zece ani. Se gândea cineva? habar nu avea. Şi am avut ierni mai grele decât acum. De udne dintr-o dată acest inters? Că trec cu maşina prin sate şi toată lumea îşi termoizolează casele”, spune Mladin Cerna.

sursa economica.net

Categorie: arad
Tags: caldura, cearta acasa, costuri, importante, incalzire

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici