Bucureştiul primeşte o veste proastă. Oraşele Bratislava şi Milano sunt favorite să găzduiască Agenţia Europeană a Medicamentului

ema bucharest

Oraşele Bratislava şi Milano sunt favorite să găzduiască Agenţia Europeană a Medicamentului (AEM) după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, au precizat joi mai mulţi oficiali europeni citaţi de publicaţia The Financial Times.

Financial Times: Bratislava şi Milano sunt favorite să găzduiască Agenţia Europeană a Medicamentului. Bucureştiul,

Slovacia şi Italia au prezentat ofertele cele mai bune pentru această iniţiativă, dar Olanda (pentru Amsterdam) şi Danemarca (Copenhaga) sunt văzute drept competitoare importante.

Candidatura slovacă este văzută de oficialii europeni citaţi de ft.com ca fiind cea mai puternică din Europa Centrală şi de Est, o regiune slab reprezentată privind agenţiile UE.

Slovacia, membră a zonei euro, este privită de Bruxelles drept bastionul unui sentiment proeuropean într-o regiune din ce în ce mai ostilă integrării UE. Experţii europeni avertizează asupra unui posibil conflict dacă minimum o agenţie nu va desemnată pentru una dintre cele zece ţări din Europa Centrală şi de Est care au aderat la UE începând cu 2004.

 Sursele diplomatice au mai precizat că Italia este dispusă la mai multe concesii pentru a obţine găzduirea Agenţiei Europene a Medicamentului de către Milano, inclusiv trimiterea mai multor trupe pentru noi unităţi NATO în statele baltice.

Italienii beneficiază în urma problemelor înregistrate de către spanioli – oraşul candidat Barcelona fiind afectat de criza catalană – şi de pe urma faptului că Europa de Nord este divizată între mai multe oferte concurente.

Bucureştiul şi alte 18 oraşe europene – inclusiv Viena (Austria), Bruxelles (Belgia), Sofia (Bulgaria), Bonn (Germania), Milano (Italia), Lille (Franţa) şi Barcelona (Spania) – au depus oferte pentru găzduirea sediului Agenţiei Europene a Medicamentului (AEM).

  Prins la volan de poliţiştii arădeni cu viteză şi permisul suspendat

Comisia Europeană a evaluat ofertele depuse, fără a face o clasificare a oraşelor candidate în funcţie de îndeplinirea criteriilor. Decizia finală privind găzduirea AEM este aşteptată la 20 noiembrie, în urma unui vot secret.

Deocamdată cu sediul la Londra, Agenţia Europeană a Medicamentului este percepută drept una dintre cele mai importante agenţii specializate ale UE, dintre cele peste 40. AEM are 900 de angajaţi şi primeşte vizite de la aproximativ 35.000 de autorităţi naţionale de reglementare şi oameni de ştiinţă în fiecare an, datorită rolului său esenţial în aprobarea noilor medicamente piaţa europeană.

Categorie: arad
Tags: agentia medicamentului, bratislava, bucuresti, ema, Milano

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici