BNR: Nu este luată încă nici o decizie în privinţa regulamentului privind reducerea gradului de îndatorare

Potrivit punctului de vedere oficial al Băncii Naţionale a României, în privinţa modificării Regulamentului 17/2012, de limitare a gradului de îndatorare, nu este luată încă nici o decizie. Pentru a intra în vigoare, el trebuie aprobat şiu semnat de conducerea BNR. Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, a spus pentru ECONOMICA.NET că intenţia băncii centrale este să reorienteze creditarea, nu să o limiteze.  În noile condiţii, data de 1 iulie, avansată iniţial ca dată de intrarea în vigoare a noului proiect, este deja caducă.

Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR ne-a declarat că “nu este încă nici o decizie luată în privinţa regulamentului 17 al BNR privind limitarea gradelor de îndatorare a populaţiei. Intenţia băncii centrale nu este să reorienteze creditarea, nu să o limiteze şi de aceea caută cele mai bune soluţii”.

Acesta a precizat că ultimele discuţii pe acest subiect au avut loc în cadrul Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială (CNSM), din 21 mai, şi noul regulament nu va intra în vreo şedinţă de Consiliu de Administraţie al BNR pentru aprobare până ce nu va fi discutat într-o nouă şedinţă a CNSM. Întâlnirile CNSM au loc trimestrial, iar pentru întâlnirea din trimestrul III nu a fost încă stabilită o dată exactă.

Despre modificarea regulamentului de creditare, în special în sensul reducerii gradului de îndatorare din total venituri ale clientului luat în calcul de bancă în momentul acordării unui credit, se vorbeşte de peste un an şi jumătate, dar o decizie concretă în acest sens nu a fost încă luată. Draftul de modificare a Regulamentului 17/2012 a apărut în mass-media în urmă cu o săptămână. Surse din piaţa bancară spun că asociaţiile de profil ar fi redactat deja un punct de vedere care ar fi fost trimis BNR spre consultare.

Proiectul de modificare a Regulamentului 17/2012 prevde coborârea gradului de îndatorare la 40% din venituri per total credite şi la 25% la creditele de consum în lei. De asemenea, este vorba de reducerea gradului de îndatorare la 40% pentru creditele ipotecare cu dobândă variabilă şi la 40% a gradului de îndatorare pentru persoanele care au mai multe credite şi chiar în mai multe valute, cu respectarea strictă a valorilor înscrise în proiect.

În mare parte, decizia se datorează şi raportului FMI, care atrage atenţia că viteza creditului pentru persoane fizice este ridicată, iar în contextul reluării trendului de creştere a dobânzii, gradul de îndatorare permis de BNR băncilor comerciale este ridicat. Anexele la raportul FMI arată că un nivel maxim de 50% al gradului de îndatorare per debitor ar trebui să fie unul sustenabil. Acum gradul de îndatorare practicat de bănci la creditele ipotecare este de 50%-60% sau chiar 70% în cazul persoanelor cu venituri mari.

  Adrian Vasilescu (BNR): În România nu se pune problema unei deflaţii

Într-adevăr, BNR a păstrat sugestia FMI, trecând în proiect un grad de îndatorare de maxim 50% pentru cei care accesează pentru prima dată un credit ipotecar în lei cu dobândă fixă, de minimum 5 ani. Pentru creditele cu dobândă variabilă, inclusiv Prima Casă, care are formula de calcul a dobânzii stabilită prin lege, gradul de îndatorare este de 40%. Acelaşi este şi gradul de îndatorare pentru persoane care au mai multe tipuri de credite.

Recent, Banca Naţională a Ungariei (NBH) a anunţat că intenţionează să înăsprească prevederile referitoare la raportul dintre credite şi venituri aplicabile pentru creditele ipotecare, în ideea de a reduce riscul reprezentat de cursul de schimb pentru gospodării. Începând cu data de 1 octombrie, în cazul persoanelor care au venituri lunare mai mici de 400.000 de forinţi (1.240 de euro), ratele lunare vor fi plafonate la 25% din venituri în cazul creditelor ipotecare cu o maturitate mai mică de cinci ani. Pentru creditele ipotecare cu maturitatea cuprinsă între 5 şi 10 ani precum şi pentru cele cu maturităţi mai mari de 10 ani sau care au fost acordate la dobânzi fixe, ratele vor fi plafonate la 35%, respectiv 50% din venituri. În cazul persoanelor care au venituri lunare mai mari de 400.000 de forinţi (1.240 de euro), ratele lunare ar putea fi plafonate la 30%, 40% respectiv 60%.

În urmă cu doar o săptămână, Banca Naţională a Cehiei a anunţat şi ea ca va limita împrumuturile ipotecare la cel mult de 9 ori salariul solicitantului de credit. Noua limită a valorii creditelor ipotecare va intra în vigoare în luna octombrie. În plus, Banca Naţională a Cehiei a decis că cei care au un credit ipotecar nu au voie să cheltuiască mai mult de 45% din venitul lor lunar pentru rambursarea creditului. Aceste noi restricţii se adaugă altora, introduse anul trecut, când Banca Naţională a Cehiei a decis sa plafoneze la 80% raportul procentual între valoarea creditului ipotecar şi valoarea de piaţă a proprietăţii scrie economica.net

Categorie: mandri.ro
Tags: bnr, creditare, punct de vedere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici