Bilete de tratament pentru persoanele în vârstă

aaaa 1

Vârstnicii arădeni pot face deja demersuri pentru obținerea biletelor de tratament și odihnă în stațiuni, prin Casa Județeană de Pensii (CJP). Deocamdată nu a fost anunțat numărul total al biletelor de tratament care au fost repartizate Aradului. CJP Arad aşteaptă cereri pentru bilete de tratament de tratament balnear în staţiunile în care Casa Naţională de Pensii are baze proprii de tratament. Biletele vor fi repartizate pe serii.

Pensionarii vor trebui să vină cu o cerere, pe care o pot completa înainte sau chiar în sediul CJP, cu cuponul de pensie şi cu o recomandare medicală, de la un medic specialist, prin care se recomandă tratament într-o anumită staţiune.

Biletele gratuite vor fi împărţite pe serii şi staţiuni, pensionarilor de invaliditate în baza programului de recuperare stabilit de medicul expert de asigurări sociale, veteranilor de război, salariaţilor care lucrează în zona I şi II de expunere la radiaţii, beneficiarilor de indemnizaţii, precum şi persoanelor adulte cu handicap.

De asemenea, seniorii trebuie să ştie că, în 2016 rămân valabile criteriile de acordare a biletelor. Repartizarea biletelor se face în funcție de un punctaj. dacă pensionarul a primit un bilet de tratament în ultimii doi ani, poate fi depunctat. Sunt favorizaţi cei care nu au fost în staţiune în ultima perioadă, dar atribuirea este influenţată şi de cuantumul sau categoria pensiei pe care o încasează pensionarul (pensie de invaliditate, pensie pentru limită de vârstă, pensie de urmaş, pensie anticipată sau pensie anticipată parţială).

Ministerul muncii a anunțat că a propus pentru acest an, în total, aproape 60.000 de bilete de tratament, pentru toate judeţele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici