Bilantul tragediei din Colectiv a urcat la 54 de morti. Un ranit a decedat joi seara la Spitalul Bagdasar-Arseni

colectiv4

Încă o victimă a murit în urmă cu câteva minute, bilanţul celor care şi-au pierdut viaţa în urma incendiului Colectiv, ajungând la 54. Tot astăzi au murit doi pacienţi care erau în stare gravă la spitalul Floreasca. Medicii avertizaseră anterior că starea celor doi este destul de gravă, iar secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, a spus că bilanţul celor decedaţi urmează să crească inevitabil. Cei doi pacienţi de la Spitalul Floreasca aveau arsuri ale căilor aeriene. Unul dintre pacienţii care au murit azi dimineaţa ar fi prietena solistului Goodbye to Gravity, Madalina Strugaru şi avea 29 de ani.

Pacientul care a murit acum câteva minute era internat la Spitalul Bagdasar Arseni.

Este vorba despre un tânăr în vârstă de 22 de ani, care era internat la Terapie Intensivă.

Tot joi, medicii spuneau că sunt patru persoane internate la secția de Terapie Intensivă, iar una dintre acestea trebuie transportată în Israel. Deocamdată nu se știe dacă era vorba despre acest tânăr.

La Spitalul Bagdasar Arseni mai sunt internaţi încă doi pacienţi în stare critică.

Singurul supravieţuitor al trupei Goodbye to Gravity este solistul Andrei Găluţ, care se luptă să trăiască. Toţi ceilalţi patru membri au decedat în urma incendiului din clubul Colectiv din 30 octombrie.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici