Bilanţ la 25 de ani de activitate: jumătate dintre ascensoarele din Arad sunt depăşite ca durată de viaţă

ascensoare

Cornel Cionca, manager general al ESSA Arad  a susţinut, astăzi, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de activitate neântreruptă a companiei în materie de ascensoare din Arad, o conferinţă de presă.

Alături de el la eveniment au mai fost prezenţi Georgeta Telcean – director economic, Laurentiu Vincze – inginer  electromecanic şi  Gheorghe Telcean – şef Departament Montaj Ascensoare.

În cadrul conferinţei de presă Cornel Cionca a prezentat sistematic cei 25 de ani petrecuţi la conducerea firmei, adresând mulţumiri întregului colectiv, colaboratorilor cât şi foştilor colegi.

ascensoare-1

ESSA Arad ,,o carte de vizită a Aradului” după cum spunea Cionca are două domenii dinstincte de activitate, ascensoare – prin servicii complete de montaj, reparaţii,  intreţinere din anul 1991 şi imobiliare  – departament deschis  în anul 2011  ce oferă servicii complete de imobiliare.

Cionca şi echipa cu care a început această activitate în cadrul privat a participat la montarea tuturor ascensoarelor din Arad încă din anii 1970.

În prezent departamentul de ascensoare este compus din ,,o echipă de montaj, patru echipe de reparaţii şi întreţinere, departament economic, departament de marketing şi departament de dispecerat non-stop ,,spunea Cornel Cionca care a subliniat că în cei 25 de ani de activitate nici un ascensor aflat în portofoliul firmei patronată de el nu a fost implicat în vreun accident sugerându-ne să verificăm calitatea servicilor oferite de echipa sa prin utilizarea practică a ascensoarelor din hotelurile arădene, spitale, primărie, Consiliul Judeţean, Finanţe, mall-uri, precum şi în majoritatea blocurilor de proprietari prevăzute cu lift.

Cel mai experimentat arădean în materie de ascensoare ne-a vorbit şi despre colaboratorii săi spunând că ,,Respectul pentru firma noastră, care îmi permit să spun că este o carte de vizită a Aradului atât pe plan naţional cât şi internaţional este uşor de văzut prin faptul că colaborează cu unii dintre cei mai importanţi furnizori din Romania şi Europa de ascensoare, precum: IFMA Bucureşti, Lift Kram din Romania, Mac Puarsa din Spania, Schindler Elveţia, Konne Finlanda, Daldoss Italia, Sec din Slovenia, Kleemmann şi Klefer din Grecia. Să nu credeţi că colaborarea cu firme de asemenea renume este un firesc însă este o realitate fundamentată pe experienţă, vechime în domeniu, şi actualizare tehnologică permanentă, spun asta pentru că la nivel de Arad sântem firma care a adus şi montat primele ascensoare hidraulice, primele ascensoare panoramice, primele ascensoare cu variator de frecvenţă şi intenţionăm să fim firma care aduce în Arad şi platforme pentru maşini ce se folosesc în parcările supraetajate.”

  Doamne și domnișoare ,,sancționate’’ de jandarmi cu câte o floare FOTO

Compania ESSA are şi vulnerabilităţi

Omul de afaceri arădean ne-a vorbit şi despre vulnerabilităţile firmei spunând că:

,,Nu vreau să vorbesc numai de avantajele şi activităţile la superlativ ale firmei ci aş vrea să fac o referire şi la vulnerabilităţi… mă simt vulnerabil faţă de firmele cu aceiaşi activitate din oraşele mai dezvoltate ale României şi să dea dreptul inferior faţă de unele firme din străinătate, din punctul de vedere a dispunerii de tehnologie de ultimă generaţie pentru montajul ascensoarelor. Nu consider că suntem suficienţi de actualizaţi în acest domeniu nu neapărat că nu ne-am permite economic, fapt ce poate fi certificat de D-na Director economic, ci din cauză că o mare parte din ascensoarele din Arad sunt depăşite ca durată de viaţă iar asociaţiile de proprietari nu dispun de suficienţi bani pentru înlocuirea lor, drept pentru care am decis  să amân actualizarea tehnologică a firmei şi să vin în întâmpinarea arădenilor oferindu-le posibilitatea să işi achiziţioneze un lift în rate fără dobandă. Nu puteam oferi această oportunitate decât prin folosirea lichidităţilor existente în achiziţionare, prin cumpărare cu banii jos, de ascensoare noi din străinătate.

Din păcate vă pot spune că oferirea de ascensoare cu posibilitatea de achitare în rate fără dobandă nu este o rezolvare generală pentru Arad pentru că şi în modul acesta multe asociaţii de proprietari tot nu işi permit un lift nou… şi pentru aceasta situaţie am gândit o rezolvare practică prin punerea la dispoziţie a posibilităţii modernizării ascensorului, desigur prin schimbarea cu prioritate a pieselor foarte uzate ce nu mai reprezintă siguranţă”.

În Arad în momentul de faţă sunt 450 de ascensoare, iar jumătate dintre ele sunt depăşite, afirmă reprezentanţii firmei  ESSA Arad.  O parte dintre ele sunt chiar lifturile de la spitale sau diverse instituţii.

Categorie: mandri.ro
Tags: cionca, durata viata, ESSA, expirata, lifturi, stiir arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici