Bataie generala intr-un magazin din Arad. Au fost solicitati jandarmii si ambulanta

bataie

Azi, 09 iunie a.c., în jurul orei 02.30, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad a fost solicitată intervenția unui echipaj la o societate comercială de pe Calea Aurel Vlaicu, din municipiul Arad.

Sesizarea a fost făcută de către angajații societății care au reclamat faptul că, doi clienți au provocat scandal în incinta societății comerciale, iar când personalul de pază a intervenit, conflictul a degenerat într-o încăierare, care a dus la vătămarea  corporală a două persoane și distrugerea mai multor piese de mobilier.

Jandarmii au ajuns de urgență la adresa precizată, unde i-au indentificat pe toți participanții la scandal, iar pentru că doi bărbați necesitau urgent intervenția medicală de specialitate, au solicitat o ambulanță de la U.P.U Arad.  Până la venirea ambulanței, jandarmii le-au acordat primul ajutor.

La verificări, a rezultat că respectivul conflict a fost creat pe fondul unor neînțelegeri mai vechi dintre cei doi protagoniști ai scandalului.

Având în vedere că ,, încăierarea“  ,, distrugerea“ și ,, lovirea și alte violențe“   constituie infracțiuni, conform prevederilor Codului Penal, jandarmii le-au întocmit tuturor participanților la scandal, respectiv șase bărbați, actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală scrie europeanul.ro

Categorie: arad
Tags: arad, bataie, generala, magazin, societate comerciala

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici