”Băiatul deştept” care a scumpit peste noapte la de la 13 la 750 de dolari medicamentul pentru bolnavii de SIDA a fost arestat

1442891947994.cached

Martin Shkreli, antreprenorul care a cumpărat medicamentul folosit de bolnavii de SIDA şi l-a scumpit peste noapte de la 13,5 dolari la 750 de dolari, a fost arestat de autorităţile din SUA sub acuzaţii de fraudă, potrivit New York Times.

Investigaţia este îndreptată în jurul activităţii tânărului din calitate de manager al fondului de investiţii, în special în cadrul companiei Retrophin, unde se pare că ar fi comis fraudă fiscală. Ancheta autorităţilor nu are legătură cu scumpirea bruscă a preţului medicamentului împotriva SIDA.

Shkreli este în prezent CEO şi fondatorul Turing Pharmaceuticals, compania care a gestionat preluarea medicamentului care l-a făcut ”celebru”.

El a fost arestat dimineaţă în apartamentul său din Manhattan. Încă nu au fost eliberate detalii cu privire la acuzaţiile aduse sau la anchetă, însă în această după- amiază va urma o conferinţă de presă a poliţiei în care va fi detaliat cazul său.

Medicamentul Daraprim a fost achiziţionat în luna august de către Turing Pharmaceuticals, el existând pe piaţă deja de 62 de ani. Compania care produce pastilele a crescut preţul unei tablete de la 13.50 de dolari la 750 de dolari într-o noapte.

“Creşterea preţului tabletelor ar putea forţa spitalele să folosească terapii alternative care ar putea să nu fie la fel de eficiente”, a spus Judith Aberg, şeful diviziei de boli infecţioase de la Şcoala de Medicină din Mount Sinai.

Această creştere de preţ a Daraprim nu este un caz izolat.  Cycloserine, un medicament împotriva tuberculozei, a suferit o creştere de preţ de la 500 de dolari la 10.800 de dolari pentru 30 de tablete, după ce compania Rodelis Therapeutics a cumpărat licenţa pentru producerea medicamentului.

  Pompierii arădeni merg să dea o mână de ajutor celor din Caraş Severin

Sursa: www.zf.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici