Băiat de 17 ani, mort sub zidul dărâmat la un internat din Odorheiu Secuiesc. O fată este în stare gravă, alte două sunt rănite FOTO

ee

Un zid exterior s-a dărâmat la internatul Liceului Tamasi Aron din Odorheiu Secuiesc (Harghita) și a surprins patru elevi în interior. Pompierii le-au scos din ruine. Un băiat în vârstă de 17 ani, însă, a fost declarat decedat.

Potrivit ISU Harghita, surparea care s-a întâmplat luni, 18 decembrie 2023, ora 17.00, este afectată o suprafață de 200 de metri pătrați, iar pompierii au trimis la locul intervenției două mașini de stingere, un echipaj de descarcerare, un camion, un container multirisc și o ambulanță SMURD. De asemenea, la căminul liceului au ajuns și două ambulanțe SAJ și trei echipaje ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență.

wfw jpg

UPDATE 4 Bilanțul final al intervenției este acesta: 1 victimă decedată; 1 victimă cu traumatisme severe, intubată; 2 victime conștiente, diverse traumatisme. Acțiunile de căutare-salvare au încetat, forțele de intervenție se retrag – transmite ISU Harghita.

UPDATE 3 Băiatul, în vârstă de 17 ani, nu a supraviețuit. A fost declarat mort, în urma manevrelor eșuate de resuscitare.

UPDATE 2 A fost extrasă și cea de-a patra victimă, un băiat, care este inconștient și a fost predat echipajelor medicale de la fața locului pentru efectuarea manevrelor de resuscitare.

UPDATE 1 Echipele de căutare-salvare comunică verbal cu a patra victimă, un băiat, și acționează pentru scoaterea acesteia de sub dărâmături.

Până în acest moment au fost extrase trei victime, toate fete. Una dintre acestea era conștientă, una se afla în stare de semiconștiență, iar pentru cea de a treia, aflată în stop cardio-respirator, se efectuează manevre de resuscitare. Misiunea este în dinamică.

Victima aflată în stop cardio-respirator a răspuns manevrelor de resuscitare și este transportată la spital pentru continuarea îngrijirilor medicale care se impun acesteia. Totodată, pentru optimizarea misiunii de răspuns, forțele de intervenție sunt suplimentate cu container multirisc, echipaj complet. Se efectuează în continuare misiuni de căutare-salvare a posibilelor persoane surprinse sub dărâmături”, a precizat maior Alina Maria Ciobotariu, purtător de cuvânt ISU Harghita.

  Turneul Campioanelor: Cine sunt castigatoarele probei de dublu

Clădirea anexă renovată a Liceului „Tamási Áron” din Odorheiu Secuiesc a fost inaugurată vineri. Fosta clădire mănăstirească, precum şi clădirea principală a liceului, au fost renovate cu sprijinul guvernului ungar. Ceremonia de inaugurare a clădirii şcolii, care este proprietatea Bisericii Romano-Catolice, a început în biserica parohială de pe Dealul Sfântul Nicolae, unde arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia, Gergely Kovács a celebrat slujba solemnă şi a binecuvântat clădirea renovată”, scria publicația Știrile Transilvaniei, în 14 ianuarie 2023.

ee

rr

tt

yy

Sursa : adevarul

Categorie: mandri.ro
Tags: internat, Liceul Tamasi, zid daramat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici