Au venit din Timişoara să ne fure peştele

peste

Luni, 17 octombrie a.c., în jurul orei 16.00, un echipaj de jandarmi al Grupei de Supraveghere și Intervenție Săvârșin, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, a depistat pe albia râului Mureș, două persoane care pescuiau cu unelte interzise deținerii și folosirii neautorizate.

Cele două persoane au fost depistate în apropierea localității Vărădia de Mureș. Una dintre acestea, aflată pe malul stâng al râului, scotea din apă o plasă monofilament tip setcă iar cea de a doua, cu ajutorul unei bărci cu motor, agăța pripoane.

Jandarmii au stabilit identitatea persoanelor, acestea fiind bărbați cu vârsta de 59 respectiv 62 de ani, din municipiul Timișoara, județul Timiș.

Având în vedere că „producerea, importul, comercializarea, deţinerea, sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial” și ”pescuitul cu japca, cu ostia, suliţa, ţepoaica şi cu orice alte unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare sau harponare” constituie infracțiuni conform prevederilor O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală.

Uneltele găsite, respectiv setca, cinci pripoane și barca, au fost ridicate în vederea confiscării, până la finalizarea cercetărilor.

Categorie: mandri.ro
Tags: braconaj, fura pestele, inspectorat, jandarmi, peste

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici