Au pescuit prin greblare

foto 2

Jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au desfășurat o acțiune ce a avut drept scop prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională sau penală din domeniul piscicol.

Pe timpul acțiunii ce a avut loc pe albia râului Mureș, în zona localităților Cicir și Frumușeni au fost depistate trei persoane care pescuiau prin metoda ”greblare”, cu ajutorul unor cârlige tip ”gafă metalică” și cu undițe prevăzute cu cârlig triplu.

Jandarmii au procedat la stabilirea identității persoanelor. Acestea sunt bărbați cu vârsta între 35 și 51 de ani, cu domiciliul în localitățile în apropierea cărora au fost depistați.

Având în vedere că „pescuitul cu japca, cu ostia, suliţa, ţepoaica şi cu orice alte unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare sau harponare” constituie infracțiune conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală.

Uneltele găsite au fost ridicate, în vederea confiscării, până la finalizarea cercetărilor.

Categorie: arad
Tags: amenda, braconaj, greblare, jandarmi, pescuit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici