Asigurare obligatorie pentru trotinete și biciclete electrice. Proiectul, pe ordinea de zi a guvernului

654a5bf51cddb jpg

Guvernul ar putea adopta, în şedinţa de joi, proiectul referitor la modificarea Legii nr.132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, prin care se va introduce şi obligativitatea încheierii de poliţe RCA şi pentru trotinetele şi bicicletele electrice.

“Unul dintre cele mai importante motive care justifică propunerea legislativă este problematica acoperirii despăgubirilor victimelor accidentelor de circulaţie, persoanelor prejudiciate prin accidente de vehicule atunci când vehiculele care produc aceste accidente nu sunt înmatriculabile/înregistrabile însă sunt utilizate în trafic sau în zone private ce sunt deschise circulaţiei publicului. Ca urmare a dezvoltării tehnologice, pe piaţa din România au intrat numeroase tipuri noi de vehicule motorizate, vehicule care datorită caracteristicilor acestora nu se supun obligaţiei de înmatriculare/înregistrare însă produc accidente din care rezultă daune materiale, dar şi vătămări corporale. Unele dintre acestea sunt acţionate de un motor pur electric, altele de echipamente auxiliare, iar astfel de vehicule ar trebui luate în considerare la definirea noţiunii de ‘vehicul’, pentru care este impusă obligaţia de asigurare RCA în Uniunea Europeană şi România”, se menţionează în expunerea de motive a proiectului de lege.

Ca urmare, vor intra sub obligaţia de asigurare şi vehicule care până în prezent nu au fost supuse înmatriculării/înregistrării – trotinete electrice, biciclete electrice şi alte vehicule, se mai menţionează în expunerea de motive a proiectului.

Guvernul va aproba joi şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru acordarea unui ajutor de stat pentru închiderea şi punerea în siguranţă a extracţiei de huilă a Societăţii Complexul Energetic “Valea Jiului”, care are în vedere suma de peste 349 milioane de lei pentru perioada decembrie 2023 – iunie 2024.

Totodată, un proiect de hotărâre de guvern aflat pe agenda şedinţei de joi prevede alocarea din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului a sumei de 3,115 milioane de lei pentru asigurarea burselor elevilor din învăţământul preuniversitar particular şi confesional, care sunt susţinute de la bugetul de stat potrivit noii legi a învăţământului preuniversitar care a intrat în vigoare în acest an.

  Pegas lanseaza biciclete, trotinete si longboard-uri electrice. Cat costa

De asemenea, Guvernul va adopta în şedinţa de joi şi o hotărâre referitoare la stabilirea contingentului de lucrători străini nou-admiţi pe piaţa forţei de muncă în anul 2024. “Pentru anul 2024 se stabileşte un contingent de 100.000 de lucrători străini nou admişi pe piaţa forţei de muncă din România”, se prevede în articolul unic al acestei hotărâri de guvern.

“Criza forţei de muncă la nivel naţional este o realitate, iar găsirea unor soluţii pentru acoperirea deficitului de forţă de muncă reprezintă una din priorităţile Guvernului României la acest moment. În contextul emigraţiei şi a tendinţele demografice negative, imigraţia legală poate fi o soluţie pentru a compensa deficitul de forţă de muncă de pe piaţa internă a muncii, pentru a acoperi lipsurile pentru anumite calificări şi pentru a susţine creşterea economică”, se menţionează în nota de fundamentare a hotărârii de guvern.

Un alt proiect de hotărâre de guvern aflat pe agenda şedinţei se referă la declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere pentru metroul din Cluj-Napoca, lucrare de utilitate publică de interes naţional. Suma prevăzută pentru despăgubirile imobilelor expropriate este de peste 283 milioane de lei, care va fi alocată prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, se arată în nota de fundamentare.

În şedinţa de guvern de joi va fi prezentat şi un prim raport anual cu privire la progresele în implementarea Strategiei pentru incluziunea cetăţenilor de etnie romă în perioada 2022-2027, documentul fiind întocmit de Agenţia Naţională pentru Romi, aflată în coordonarea Cancelariei Prim-ministrului.

Sursa: Ziare.com

Categorie: mandri.ro
Tags: polite RCA, propietari, trotinete, trotinete electrice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici