„Arborele Vieții”, pe o clădire din Arad. Vezi ce semnifică!

arborele vietii

Pe unele edificii din Arad se pot vedea câteva simboluri cu încărcătură esoterică. Istoricul Antoniu Martin ne spune că printre acestea se numără simbolul ”Arborelui Vieții”, simbol ancestral, pe care îl întâlnim în numeroase culturi și sisteme spirituale ale lumii.

Dar cum a ajuns acest simbol, pe lângă altele cu semnificații interesante, pe o clădire din Arad? „Cercetând evoluția fenomenului masonic în Arad, am putut realiza unele asocieri între dezvoltarea lojilor de aici și expresiile simbolice din arhitectura arădeană. După anul 1888, loja masonică Concordia din Arad a cunoscut o dezvoltare semnificativă, reflectată în diverse forme în societatea arădeană. Dincolo de a reprezenta un veritabil catalizator al societății civile – prin numeroasele proiecte cu caracter cultural, filantropic și social realizate – loja Concordia a intenționat să lase posterității și câteva artefacte simbolice în arhitectura orașului. Trebuie menționat faptul că din această lojă făceau parte și unii dintre cei mai renumiți arhitecți ai Aradului și ai regiunii”, spune Antoniu Martin.

”Arborele Vieții” poate fi admirat și astăzi pe fosta casă a lui Rosznyai Matyas, savant farmacist, și primul venerabil al lojii Concordia.

„Din studiile arhivistice efectuate la arhivele din Budapesta, din cercetarea documentelor interne ale lojii Concordia am putut desprinde nu doar evoluția numerică a acesteia, ci și componenta evoluției inițiatice a membrilor. Astfel, după circa 10 ani de funcționare, în loja respectivă existau și membrii cu grade simbolice ale unor rituri de perfecție, cum ar fi Ritul Scoțial Antic și Acceptat sau Ritul Schroder. Importanța faptului de mai sus rezidă în aceea că unii masoni arădeni erau preocupați de decriptarea și interpretarea unor simboluri esoterice interesante și, dincolo de asta, erau preocupați și să transmită societății profane unele mesaje mai mult sau mai puțini subtile. Nu este întâmplător așadar, că primul venerabil al lojii Concordia a ținut să-și orneze fațada clădirii cu simboluri ca «Arborele Vieții», «Potirul» sau «Meduza»”, mai specifică istoricul arădan.

  Povestea fraţilor Neuman, cea mai influentă familie din istoria Aradului. Cum au ridicat legendarul stadion UTA, arenă asemuită Highbury-ul londonez

Antoniu Martin spune că trebuie menţionat că simbolul ”Arborelui Vieții” a avut probabil menirea de a reflecta și a transmite și generațiilor viitoare un mesaj de tip multicultural, cu atât mai mult cu cât Aradul a reprezentat în acea perioadă, poate mai bine ca alte orașe, expresia conviețuirii între religii și confesiuni multiple.

Categorie: arad
Tags: antoniu martin, arad, arborele vietii, simbol, stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici