Arafat, despre țigările electronice: Trebuie să oprim promovarea acestor „noi aparate ale morţii”

raed arafat

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat, consideră că revine ofensiva mediatică a fabricanţilor şi a comercianţilor de tutun prin “reclame agresive pentru fumatul fără fum” folosind sisteme de încălzire a ţigărilor care conţin tutun.

Studiile despre efectele acestui mod de fumat încă sunt la începutul lor, iar comercianţii de tutun pretind că acest mod ar fi mai ‘sănătos’ decât fumatul clasic. Chiar dacă ar fi aşa, revenirea la promovarea agresivă a tutunului sub noua formă de fumat nu va avea impact doar asupra fumătorilor clasici. Promovarea atinge şi copiii şi tinerii care încă nu au început să fumeze, iar fumatul, indiferent sub ce formă, este un pericol pentru sănătatea publică şi este pericol pentru orice persoană care îl practică precum şi pentru persoanele din jurul ei. Cu alte cuvinte, asistăm neputincioşi la revenire la o ofensivă similară cu cea din anii 90, înaintea interzicerii promovării tutunului, când promovarea avea ca ţintă tinerii şi copiii care reprezentau viitoarea clientelă a comercianţilor de tutun, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a lui Arafat.

El consideră că, dacă nu se va acţiona urgent pentru stoparea promovării în public a “noilor aparate ale morţii şi al acestui mod de fumat”, se poate ajunge la situaţia în care numărul fumătorilor să crească prin recrutarea generaţiilor tinere care să înceapă să utilizeze direct acest nou mod crezând că este mai puţin nociv pentru sănătatea lor.

Sunt convins că la nivelul UE se discută deja măsurile care trebuie luate pentru stoparea acestei ofensive însă nu ştiu dacă noi trebuie să aşteptăm până se ia o decizie acolo. Primul pas la acest moment este interdicţia totală de promovare în public a acestor produse şi cu cât întârziem cu atât impactul asupra generaţiilor tinere va fi mai grav. Modul de prezentare al acestor produse este unul înşelător şi manipulator. În final se promovează fumatul care este prezentat în mod tendenţios ca fiind mai puţin dăunător sănătăţii dacă acesta se face utilizând noile tehnologii promovate lipsind studiile şi dovezile pertinente şi independente care să susţină aceste informaţii false, mai arată Arafat.

Categorie: arad
Tags: comercianti de tutun, fumat, fumat clasic, raed arafat, tutun

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici