Aradenii in topul transportatorilor din Romania!

greva transportatori

Clasamentul aceluiaşi domeniu de business, realizat după profit de această dată, are ca lider compania Transpeco Logistics & Distribution cu 32,4 milioane de lei. Cu o istorie bogată, care începe cu peste 30 de ani în urmă pe când firma purta denumirea ITAPP PECO şi aparţinea Ministerului Industriei Chimice şi cu o trecere prin portofoliile SNP Petrom şi OMV, actuala Transpeco este o firmă cu capital 100% românesc care transportă în special carburanţi. În Top 10 realizat după profitul net urmează unele companii aflate şi în clasamentul cifrelor de afaceri, dar şi alte nume precum Dianthus Company din Argeş, Fartud din Timiş, Romstyl Impex din Dâmboviţa sau Logistik van Wijk, parte a grupului E van Wijk. Este interesant de observat că din Top 10, doar cinci firme au obţinut creşteri ale profitului net, alte cinci raportând scăderi ale acestui indicator, unele chiar importante precum cea a International Lazar Company.

Cei mai mari deţinători de flotede transport

Transportatorii rutieri de mărfuri cu cele mai mari flote din România şi-au majorat numărul de vehicule cu 36% în 2016, în timp ce numărul angajaţilor a crescut cu 23%. Dacă în 2015, firmele de transport rutier de marfă aveau, în total, 4.259 de vehicule, anul trecut numărul acestora a crescut până la 5.781. Pe lângă parcurile auto importante, afacerile din transportul rutier înseamnă şi resursa umană care mişcă vehiculele. În 2016, în primele 10 companii care deţin cele mai multe maşini au fost angajaţi 9.448 de salariaţi, comparativ cu anul 2015 când erau 7.657 de angajaţi.

Transportul rutier de marfă a rămas un sector productiv şi în 2016, cu zeci de firme care operează intern şi internaţional.

25 tabelc

Topul primelor zece companii în funcţie de flota deţinută este dominat de Carrion Expedition SRL, o companie din judeţul Cluj. Dacă în 2015, Carrion Expedition SRL avea 1.010 camioane şi 1.694 de salariaţi, în 2016, firma de transport rutier de marfă a deţinut 1.417 tiruri şi 2.024 de angajaţi.

  Anunț important: 80.000 de arădeni pot rămâne fără căldură

Conform datelor transmise de către Autoritatea Rutieră Română, (A.R.R.), locul doi este ocupat de firma XPO Transport Solutions Romania SRL. În 2015, firma din judeţul Arad avea numai 187 de camioane, iar anul trecut, XPO Transport Solutions Romania SRL a transmis oficialilor ARR că are un parc de 756 de camioane şi 789 de salariaţi. Pe locul trei se află Arabesque SRL, firmă al cărei parc auto a crescut de la 562 de camioane în 2015, până la 596 de unităţi anul trecut.

Locul patru este ocupat de Aquila Part Prod Com. SRL cu 460 de camioane în 2015 şi 1.989 de angajaţi, şi 530 vehicule şi 2.183 de angajaţi anu trecut. Transilvania General Import Export din Bihor se află pe locul cinci. În urmă cu doi ani aceasta avea 526 maşini, iar anul trecut a deţinut 527 camioane. Timişorenii de la Dunca Expediţii ocupă locul şase cu 388 de camioane şi 597 de salariaţi în urmă cu doi ani, iar în 2016 au avut 447 tiruri şi 576 de angajaţi. Locul următor este ocupat de International Lazăr Company cu 329 de camioane în 2015 şi 537 de angajaţi, iar anul trecut, firma din Argeş a deţinut 431 tiruri şi 473 de salariaţi.

25 tabeld

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici